Șase personalități importante din lumea artelor spectacolului au primit seara trecută, în cadrul acestei ediții a Festivalului Internațional de Teatru, stele pe Aleea Celebrităților, într-o Gală de excepție.

Ceremonia, prezentată de Constantin Chiriac și Irina Margareta Nistor, a fost condusă de George Banu și a dezvăluit stelele pentru Sidi Larbi Cherkaoui – coregraf, dansator, Pippo Delbono – actor, regizor, Stan Lai – dramaturg, regizor, Maia Morgenstern – actriță de film și teatru, Emmanuel Demarcy-Mota – actor, regizor, Michael Thalheimer – regizor.

În cadrul Galei Celebrităților, care a avut loc la Filarmonica de Stat, s-au acordat și premii speciale pentru activitatea profesională în domeniul artelor spectacolului: premiul „Virgil Flonda” a fost dăruit lui Florin Piersic Jr. și premiul „Iulian Vișa” a mers la Andrei și Andreea Grosu. Alte două premii speciale au fost oferite profesorului Noel Witts și E.S. domnului Ambasador Emil Hurezeanu, iar BRD Groupe Société Générale a primit premiul pentru o colaborare și un parteneriat de excepție.

Mult așteptații dansatori de la Batsheva Dance Company au fost aplaudați cu mult entuziasm la finalul primei reprezentații a spectacolului „Venezuela”, care revine pe scenă și astăzi, tot cu casa închisă. Ca de fiecare dată, spectacolul „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, i-a lăsat pe cei prezenți fără cuvinte, dar cu gânduri de luat acasă.

A zecea zi de festival și ultima din această ediție aduce de asemenea un program variat: în Piața Habermann, Piața Mică și pe pietonala Nicolae Bălcescu artiștii continuă și astăzi să creeze cu generozitate noi universuri prin spectacolele de stradă. Tot în seara aceasta, Piața Mare se pregătește să primească ultimele spectacole din program, iar de la 21:45, vom vedea un nou spectacol produs de compania Plasticiens Volants, care reinventează fanteziile maestrului Leonardo da Vinci prin sculpturi grandioase în aer. Spectacolul va fi urmat de un concert live al celor de la RADIO ELVIS, cu un sound cu elemente de rock, punk și pop.

Începând din seara aceasta și până pe 4 august, la Muzeul ASTRA, publicul este invitat să intre într-o atmosferă unică prin culori și lumini, datorită evenimentului Lantern Festival – China în 20 de legende – o expoziție luminoasă inedită și unică în lume. Fiecare instalație spune o legendă sau reprezintă un simbol din China: Tărâmul urșilor panda, Patru anotimpuri, Anul Nou Chinezesc, Pasajul florilor, Concertul insectelor, Drumul binelui, Dragonul, Fantezia florilor sau Poarta Salutului.

În săli, în această ultimă zi de #FITS2019, organizatorii au programat spectacole ce nu ar trebui ratate de niciun iubitor al artelor spectacolului: la ora 16, la TNRS, „Dama cu camelii”, o impresionantă montare din China a faimoasei opere. Tot de la ora 16 puteți alege între „Furtuna lui K.” – Shakespeare Made in Japan, sau un „Un tramvai numit Popescu” de la TNRS. O oră mai târziu publicul are dificila misiune de a se decide între „Fado de la A la Z”, „Peer Gynt” sau „Venezuela”. Și, tot în sală, pot încheia ziua și festivalul cu „Gospel”, „Sunt un orb” sau „Poveștile lui John Cage”.

Organizatorii FITS au dezvoltat un chestionar pentru a afla mai îndeaproape preferințele, dorințele și așteptările publicului de festival și îi roagă pe consumatorii de cultură, indiferent dacă au fost sau nu la FITS până acum, să le dăruiască 15 minute din timpul lor, completându-l AICI.

Articolul precedentGhinion pentru pilotul Sebastian Barbu în Campionatul Național de Raliuri
Articolul următorFOTO: Pompierii sibieni au trebuit să scoată un cal căzut într-o fântână de 3 m