Încă un urs a fost ucis miercuri dimineață, în jurul orei 6, pe A1, în zona localității Cristian, județul Sibiu. Animalul a fost lovit mai întâi de un TIR, după care a ricoșat într-un autoturism.

Potrivit lui Robert Elekeș, purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, autoritățile bănuiesc că ursul ar fi venit de la groapa de gunoi din apropierea autostrăzii.
“Colegii mei au identificat locul pe unde a escaladat gardul și au identificat și urme pe taluzul drumului. În zonă este o pădure, dar bănuiala este că ar fi venit de la gropa de gunoi din apropiere. Țin să precizez că la nici 50 metri de locul incidentului există o subtraversare (ecoduct) pentru animale, dar din păcate ursul a ales să nu treacă pe acolo“, a spus Elekeș.
Secția Autostrăzi Sibiu a derulat în ultima lună un program de reparare, construcție și inlocuirea gardului de protecție pe toată lungimea sectorului de autostradă.
Până acum, s-au instalat deja peste 2.000 de metri de gard nou și mai urmează încă 2000. “Cei 2000 de metri de gard nou au fost instalați în mai multe zone, dar nu unde s-a întâmplat accidentul, pentru că aici nu erau lipsuri sau stricăciuni”, a mai spus Robert Elekeș. Gardul are o înălțime de 1,5 metri.
Ursul ucis în această dimineață va fi predat la Direcția Sanitar-Veterinară.
Acesta este cel de-al treilea urs ucis în acest an, pe Autostrada Sibiu – Orăștie. Până anul acesta, se întâmpla ca un singur urs să fie ucis astfel.

Articolul precedentTeatrul Național „Radu Stanca” Sibiu începe un turneu de două săptămâni în China
Articolul următorBursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi se ține vineri, la Sibiu și Mediaș