Acoperișul unei case din Gura Râului a luat foc sâmbătă seară.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje de pompieri din cadrul ISU Sibiu – Stația Miercurea Sibiului, cu două autospeciale de stingere și o autospecială SMURD.
Din primele informații, incendiul s-a manifestat generalizat la acoperișul casei și la două anexe gospodărești din vecinătate, respectiv la o șură și o filigorie.
“ISU Sibiu a intervenit cu forțe la fața locului, cu 11 pompieri militari cu două autospeciale de stingere și o autospecială de prim ajutor medical calificat Smurd, și zece membri ai SVSU Gura Râului cu două autospeciale de stingere cu apă”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Potrivit acesteia, nu au fost înregistrate victime.

Articolul precedentDouă persoane, la spital, după ce au căzut de pe motocicletă
Articolul următorVictorie pe terenul celor de la Dinamo București