Membrii comunității evanghelice din zona Agnita au motive de bucurie. După numeroase întâlniri, ani de vise, proiecte și eforturi susținute, în sfârșit încep lucrările de reabilitare a Bisericii Fortificate din Ruja.
Parohia Evanghelică Ruja a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, începerea lucrărilor în cadrul proiectului „Lucrări de reparații, conservare și introducere în circuitul turistic la Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Ruja“, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și implementat de către Parohia Evanghelică Ruja. „Ne bucurăm să anunțăm și aici începerea lucrărilor. Contractul de finanțare s-a semnat în 2 februarie 2018 și iată că după o muncă asiduă ne aflăm, în sfârșit, în faza de demarare a lucrărilor. Perioada de derulare a lucrărilor efective va fi de 24 de luni“, arată Elena Curcean, din echipa de management care se ocupă de implementarea proiectului.
Prezent la Ruja, Friedrich Gunesch, secretarul general al Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice, a transmis un mesaj emoționant din partea lui Martin Bierkoch, președintele Asociației sașilor din Ruja. „Prin contribuția noastră am demonstrat că acest proiect este foarte important pentru noi. Biserica noastră nu este cea mai mare, dar pentru noi este cea mai frumoasă, pentru că majoritatea rujenilor au fost aici botezați, au fost confirmați, au fost cununați în fața altarului și o bună parte dintre ei sunt un pic mai sus acolo în deal, în cimitirul satului. În Ruja, unde strămoșii noștri au găsit liniștea interioară și forța, în orele grele, în rugăciune, acolo unde ne vedem rădăcinile identității noastre și ultima bucățică de patrie pe care dorim să o păstrăm în continuare cu sprijinul dumneavoastră și a acestui proiect“.
Reabilitarea Bisericii aduce și un plus de dezvoltare a zonei. „Astăzi este un moment de bucurie, fiindcă prin proiectul de restaurare a bisericii avem șansa să îi redăm strălucirea de odinioară, dar avem și șansa să contribuim la dezvoltarea, mai ales turistică, pe Valea Hârtibaciului. Țin să mulțumesc celor implicați, mai ales firmei de consultanță care a întocmit acest proiect și care a făcut toate demersurile necesare ca el să se concretizeze. Mulțumesc Asociației Ruja, fără insistența căreia acest proiect poate nu ar fi fost pornit“, a declarat Reinhardt Boltres, preot al Parohiei Evanghelice C.A. Agnita.
Proiectul de la Ruja are o valoare totală de cca 1,394 milioane lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului), din care cca 1,314 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Prin această investiție se urmărește creșterea atractivității turistice a zonei prin punerea în valoare și utilizarea durabilă a obiectivului de patrimoniu Ansamblul Bisericii Fortificate Ruja și introducerea acestuia în circuitul real și virtual. Obiectivele specifice ale proiectului vizează, pe de o parte, lucrări de reabilitare a ansamblului bisericii iar, pe de altă parte, digitizarea obiectivului de patrimoniu, precum și întocmirea și operaționalizarea unui plan de marketing cu acțiuni socio-culturale care să consacre obiectivul de patrimoniu în calitate de centru de atracție turistică și să conducă la creșterea numărului de vizitatori, de la 175, in prezent, la 355 de vizitatori, anual.
La eveniment au participat reprezentați ai tuturor celor implicați în proiect. „Intenționăm punerea în siguranță a edificiului, care are probleme din cauza umidității, atât în partea superioară, la învelitoare și șarpantă, cât și în ceea ce privește umiditatea ascendentă. E o problemă generală a acestor monumente, cauzată și de faptul că nu au fost utilizate clădirile o bună bucată de timp“, a declarat arhitectul Ioan Bucur.
La rândul său, Demeter Zsolt, reprezentantul firmei care desfășoară lucrările, a trasat, în linii mari, graficul după care se va ghida. „Important pentru noi este să redăm valoarea acestei construcții. Începem lucrările cu desfacerea tencuielilor cimentoase la exterior, ca să permitem pereților să se usuce cât mai mult timp, după care vom continua cu șarpanta și acoperișul navei, apoi vom trece la turnul bisericii, iar la sfârșit o să facem amenajări exterioare, trotuare“.
Vizibil emoționat, curatorul Daniel Andree a dezvăluit celor prezenți că munca sa de ani buni e pe cale să dea roade. „De 20 de ani am avut ideea asta, împreună cu prietenii mei din Germania, să facem ceva aici. M-am întors de acolo și astăzi sper că am reușit ce am avut în plan“. A fost felicitat de cei prezenți. „Mă bucur că există o comunitate căreia îi pasă de patrimoniul construit, ceea ce din păcate la nivel de țară cam lasă de dorit. Doresc să-i felicit pe inițiatorii proiectului și comunitatea care a făcut posibil ca noi, astăzi, să ne aflăm aici“, a spus Dan Pascariu, diriginte de șantier.
Biserica cetate din Ruja (sat aparținător orașului Agnita) poartă hramul Sfintei Magdalena și este construită la începutul secolului al XV-lea, ca biserică sală, cu un corp dreptunghiular și o absidă pentagonală. La începutul secolului al XVI-lea biserica a fost fortificată: pereții de sus au fost prevăzuți cu metereze, corul a fost reamenajat, s-a adăugat și turnul clopotniță din vest, iar în jurul bisericii a fost ridicat un zid de fortificație cu turnuri. În secolul al XIX-lea, zidul de fortificație s-a dărâmat. În prezent în clopotnita, pe lângă celelalte clopote, mai există unul, care datează din anul 1500.