S-a dat startul înscrierilor pentru cursurile de inițiere în medicina de urgență din cadrul Zilelor Medicinei de Urgență Sibiene, anunță reprezentanții ISU Sibiu. În perioadele 07 – 11 octombrie și 14 – 18 octombrie, între orele 14:00-16:00, în fiecare zi de luni până vineri, la Facultatea de Medicină str. Lucian Blaga nr. 2A, se fac înscrieri pentru cursurile de inițiere în medicina de urgență, cursuri organizate în cadrul simpozionului “Zilele Medicinei de Urgenţă Sibiene”, ediția a XVI-a.

Evenimentul va avea loc în perioadele 25 – 27 octombrie, respectiv 01 – 03 octombrie , în municipiul Sibiu. Activitatea este organizată de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și Facultatea de Medicină din municipiul Sibiu.
Scopul acestui simpozion este atât de promovare a medicinei de urgență prespitalicești în rândul studenților Facultății de Medicină din Sibiu și pregătirea acestora în vederea dobândirii competențelor de paramedic, cât și de informare a unui număr cât mai mare de persoane cu privire la importanța cunoașterii și acordării primului-ajutor calificat.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate lucrări științifice, vor avea loc cursuri teoretice, ateliere practice, dar și un exercițiu de descarcerare.
Evenimentul se adresează atât personalului medical și studenților facultăților de medicină, cât și persoanelor de orice vârstă care nu dețin cunoștințe medicale.
Mai multe detalii vor fi puse la dispoziția persoanelor interesate de către organizatori la momentul înscrierii.

Articolul precedentFrigul a adus peste 1.770 de cazuri de viroze respiratorii
Articolul următorZilele Vecinătății au adus competiții sportive și ateliere pentru copii în cartierul Terezian