La sfârșitul săptămânii trecute, strada Gladiolelor din Terezian a fost eliberată de mașini și redată comunității, în cadrul Zilelor Vecinătății 2019. În pofida vremii capricioase și răcoroase, timp de două zile și jumătate, locuitorii cartierului și prietenii lor s-au bucurat de spațiul pus la dispoziție și i-au găsit alte modalități de întrebuințare. Activitățile propuse în cadrul evenimentului au fost gândite să atingă diverse nevoi ale cartierului, menționate de respondenții unui chestionar derulat anterior evenimentului, în cadrul unei etape de cunoaștere și înțelegere a Terezianului.

În cadrul evenimentului una din marile probleme amintite a fost lipsa sau existența unui număr insuficient de spații comune de întâlnire și de socializare, astfel încât tot evenimentul a fost conceput pentru a facilita acest lucru.

Un context de întâlnire deosebit a fost un picnic organizat în parcul Gladiolelor, unde lumea a fost invitată să facă o masă comună cu bunătățile aduse și să-și cunoască vecinii. În cadrul lui, reprezentanți ai Liceului LIA au adus pentru degustare o serie de produse proprii. De asemenea, bătălia pentru titlul de cea mai bună zacuscă a scos din case persoanele dornice să-și prezinte zacusca.

Competiții sportive

O altă nevoie identificată și abordată a fost crearea spațiilor pentru derularea activităților sportive, respectiv, o direcție importantă a evenimentului s-a concentrat pe acestea. Pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică, doritorii, adulți și copii, au avut la dispoziție terenuri de fussball, baschet, mese de ping-pong și spații pentru jucat tenis cu piciorul, iar în ziua de duminică au participat și la un cros prin cartier. De asemenea, una din cele mai antrenante activități atât pentru copii, cât și pentru adulți, a fost cursa cu obstacole Invictus, organizată cu sprijinul Jocurilor outdoor Invictus. Activitățile sportive au fost organizate alături de Clubul Sportiv Comunitar Sibiu și cu sprijinul partenerului Decathlon.

MEȘTERește

În cadrul evenimentului, cei interesați au participat la o serie de ateliere și prezentări privind refolosirea obiectelor uzate, în cadrul cărora au învățat să creeze mobilier stradal din paleți, lămpi decorative din sticle vechi sau diverse lucruri din resturi de materiale textile.

Mobilierul stradal rezultat în urma acestora a fost donat Liceului LIA din zonă. De asemenea, una din lămpi a fost vândută, iar banii au fost donați pentru dotarea cu laboratoare de robotică a școlilor din cartiere mărginașe, în cadrul Fondului Științescu Sibiu.

Ateliere copii

Printre primii locuitori care au cucerit strada și trotuarele libere de mașini au fost copiii din zonă, care, de altfel, au propus organizarea unui concurs de trotinete. De asemenea, mai multe ONG-uri sibiene au ținut o serie de ateliere pentru cei mici. Acestea s-au axat pe explorarea cartierului și a istoriei sale, cu ajutorul turelor de cargobicicletă de la Școala Trimitoare sau vânători de comori arhitecturale alături de Asociația de-a arhitectura; ateliere de robotică cu Asociația Stiințescu Hub; jocuri educaționale de la Mindspot sau ateliere ce vizează aspecte ecologice, alături de As. Joaca de-a Ecologia.

Cartierul istoric și cultural

Viața cartierului și evoluția sa au fost surprinse și prezentate într-o expoziție foto în aer liber și o întâlnire cu istoricului Răzvan Pop. Nu în ultimul rând, Serenada în vecini – Pune mâna pe chitară, concertele Mariei Cojocaru, Călin Han, The Hipodrome of Music, precum și proiecția de film din timpul serilor au adus oamenii împreună.

Articolul precedentISU Sibiu anunță începerea înscrierilor pentru cursurile de inițiere în medicina de urgență
Articolul următorPompierii au acționat în Mediaș pentru îndepărtarea unor țigle care prezentau pericol pentru cetățeni