În patru localități din județul Sibiu masca devine obligatorie în spațiul deschis, iar restaurantele și cafenelele se închid, de miercuri, din cauza COVID-19, potrivit Mediafax.

În jurul școlilor din tot județul devine obligatorie masca de protecție, au anunțat, miercuri, reprezentanții Prefecturii Sibiu.

„La nivelul localităților Șelimbăr, Cârțișoara, Vurpăr și Merghindeal, având în vedere înregistrarea unei rate de incidență cumulate în 14 zile între 1,5 și 3 la 1000 de locuitori în 4 localități ale județului Sibiu, DSP Sibiu formulează următoarele propuneri: începând cu data de 7 octombrie, ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00 se va institui obligația purtării măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura de către toate persoanele aflate pe teritoriul localităților Șelimbăr, Cârțișoara, Vurpăr și Merghindeal prezente în toate spațiile publice deschise.

Se vor excepta de la această măsură copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. Începând cu data de 7 octombrie ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00, în localitățile Șelimbăr, Cârțișoara, Vurpăr și Merghindeal se va interzice organizarea evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente, precum și funcționarea restaurantelor, barurilor, cafenelelor și a cluburilor”, a spus Gabriel Budescu, directorul DSP Sibiu, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Sunt exceptate de măsura închiderii zona mall-ului din Șelimbăr cu toate supermarketurile și restaurantele din jur.

De asemenea, fac excepție de la această măsură persoanele cazate în unități hoteliere din cele 4 localități, care pot lua masa în cadrul restaurantelor acestora.

Totodată, se recomandă ca de miercuri, ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00, lăcașurile de cult din Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal, să desfășoare slujbele religioase în curte, iar credincioșii să poarte masca de protecție şi să păstreze distanța fizică de 2 metri între persoane.

Tot de miercuri, ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00, se va institui obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe o rază de 100 de metri în jurul tuturor școlilor din județul Sibiu. Excepție de la această măsură fac copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

SURSĂ: MEDIAFAX

Sursa: Realitatea de Sibiu

Articolul precedentO singură unitate de învățământ din județul Sibiu mai rămâne în scenariul roșu!
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 82. Drumul spre iad, pavat cu bune intenții