Prof. Dr. Irinel Popescu, directorul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, a transmis un mesaj după ce a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, care l-au acuzat că ar fi promis 100.000 de euro anchetatorilor anticorupție pentru a scăpa de dosare.

Directorul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, Irinel Popescu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, după ce le-ar fi promis 100.000 de euro anchetatorilor anticorupție pentru a scăpa de dosare.
„Este regretabilă toată aceasta campanie concertată de discreditare a valorilor românești din medii precum educațional, cultural, medical, juridic, academic samd., sau a mediului de afaceri cu capital românesc.
Este regretabil că, în Romania anului 2021, în anumite cauze, unicul scop al procesului penal, respectiv aflarea adevarului într-o cauza penală, este deturnat în favoarea unor interese obscure ce nu au corespondent în valorile unui stat democratic.
Luând in considerare Comunicatul nr. 1022/VIII/3 emis la data de 8 Decembrie 2021 de către Direcția Naționala Anticorupție se impun următoarele precizări:
Astfel, situația de fapt prezentată mass-mediei este trunchiata, contrara realității, menita doar sa inducă in eroare opinia publica inclusiv prin titlul pompos al informării respectiv: „Trimitere dare de mita soluționare dosar DNA”.
In realitate, dosarul ce a făcut obiectul acestui comunicat reprezintă o înscenare pusa la punct extrem de minuțios de către reprezentanții DNA, fiind relevant ca opinia publica si reprezentantii mass-media sa cunoasca faptul ca subsemnatul NU am promis, NU am oferit si nici NU am dat vreunei persoane o suma de bani sau alte foloase, pentru a obtine solutii favorabile in dosarele aflate in instrumentarea organelor de urmarire penala.
De altfel, acest dosar a fost deschis după ce in dosarul in care eram cercetat (cauza redeschisa după ce se dispusese de către un procuror DNA o soluție de neîncepere a urmăririi penale fata de subsemnatul), toți experții, inclusiv expertul DNA, au concluzionat ca, in calitate de președinte al CNAS, am respectat întocmai legea, iar alegațiile privind presupusa fapta de abuz in serviciu erau vădit nefondate.
Desigur, pentru ca nu a convenit acuzării, expertiza a fost anulată iar subsemnatului i s-a realizat aceasta înscenare.
De asemenea, „încercările” amintite in ultima parte a comunicatului nu au fost realizate de subsemnatul, ci dimpotrivă de către reprezentanții DNA care au încercat cu ardoare sa formuleze acuzații de natura penală împotriva subsemnatului, acuzații care frizează ridicolul.
Nu este de neglijat nici împrejurarea in care acest dosar a fost trimis in judecată, având in vedere ca la data de 6 decembrie 2021, la termenul stabilit in cadrul dosarului nr. 9313/3/2021/a1 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, ce are ca obiect presupusele infracțiuni de abuz in serviciu si luare de mita, a rezultat ca DNA a mintit instanta de judecata când a fost întrebata dacă a colaborat cu SRI in dosarele ce ma vizau.
Dintr-o alta perspectiva, tot instanța va stabili dacă organele statului au acţionat cu bună sau cu rea-credinţă, dacă au fost urmate procedurile legale pentru astfel de situaţii, dacă a existat vreo ipotetică faptă, dacă a existat vreun mobil ascuns, dacă au existat presiuni sau constrângeri, de orice fel”, a transmis Prof. Dr. Irinel Popescu, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, miercuri seară.
 
 

Potrivit comunicatului DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

– POPESCU IRINEL, director al Centrului de Chirurgie Generală si Transplant Hepatic „Dan Setlacec”, din cadrul Institutului Clinic Fundeni din București, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită,
– persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În intervalul decembrie 2017 – februarie 2018, inculpatul Popescu Irinel, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi promis că va oferi suma de 100.000 euro organelor de urmărire penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, învestite cu instrumentarea și soluționarea unor cauze în care acesta ar fi fost vizat.

Inculpatul ar fi fost dispus să ofere anchetatorilor suma de bani menționată mai sus, pentru ca în cauzele respective să se dispună măsuri procesuale favorabile acestuia (în ceea ce privește aplicarea unor măsuri asigurătorii) și în final soluții de netrimitere în judecată.

Ulterior, cu toate aceste „încercări”, la data de 31 martie 2021, inculpatul Popescu Irinel a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=10300).

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.

Articolul precedentVIDEO Noapte albă la propriu, dar și la figurat, pentru drumarii din centrul țării
Articolul următorTestele din salivă, EPUIZATE! Sorin Cîmpeanu îi cere OFICIAL lui Raed Arafat grafic de livrare și ambalare din 13 decembrie