În cursul dimineții de joi, echipa pirotehnică din cadrul ISU Sibiu a fost solicitată să intervină în localitatea Orlat unde un cetățean a găsit în propria gospodărie, sub o grindă veche, elemente de muniție, în timp ce efectua unele lucrări de construcție.
În cel mai scurt timp, echipajul pirotehnic s-a deplasat la fața locului unde a efectuat cercetarea, identificarea, ridicarea, transportarea și depozitarea în vederea distrugerii ulterioare a unor cartușe infanterie cal 7.92mm datate din anul 1937.
În cazul în care găsesc astfel de elemente periculoase, ISU Sibiu recomandă cetățenilor respectarea cu strictețe a următoarelor măsuri:
– să sune imediat la numărul de urgență 112;
– să nu atingă muniția neexplodată;
– să se îndepărteze de locul în care le-au găsit;
– să țină copiii și animalele departe de locul periculos;
– să nu le domonteze componentele;
Sursa: Realitatea de Sibiu