Intervențiile medicale pro bono continuă la Sibiu cu opt copii cu malformații cardiace au primit o nouă șansă la viață. Timp de o săptămână, în perioada 30 septembrie – 04 octombrie, acești copii, diagnosticați cu maladii grave ale inimii, au fost tratați de către echipă medicală din Sibiu, sprijinită de specialiști din Germania.

Acțiunea face parte din proiectul „Inimi Sănătoase pentru Copii”, derulat de Fundația Polisano, cu sprijinul Polisano-Medlife, Allianz Țiriac Asigurări, Electroargeș, Romgaz și Nepi. Desfășurată la spitalul Polisano-Medlife din Sibiu, misiunea operatorie de toamnă, a treia din acest an, s-a dovedit a fi un succes, iar ajutorul a venit din partea unei echipe medicale din Stuttgart, Hanovra și Leipzig – Germania.

Echipa de chirurgie cardiacă din Germania, condusă de medicul Ioannis Tzanavaros, șeful departamentului de chirurgie cardiacă pediatrică Sana Stuttgart – spitalul „Olga”, a venit pentru prima dată la Sibiu, pentru a susține echipa de medici români, specialiști în acest domeniu. Așadar, opt copii cu malformații cardiace au primit în dar câte o inimioară reparată. Ei provin din județele Timiș, Arad. Bihor, Brașov și Sibiu, și au vârste cuprinse între 5 luni și 10 ani. Majoritatea sunt cazuri sociale, cu un status familial deficitar și cu diferite grade de complexitate ale intervențiilor.

„Conform INS, anual se nasc în România aproximativ 1.500 de copii cu maladii congenitale cardiace. Din acest număr, sunt soluționate 500 de cazuri pe an, iar rata mortalității infantile este foarte severă, locul 1 în Europa. Ne dorim să schimbăm aceste statistici reci și să dăm șansa la viață unui număr cât mai mare de copii”, a spus Cătălina Costache, directorul executiv al Fundației Polisano.

Coordonatorul programului este dr. Victor Costache, conferențiar universitar doctor, medic primar chirurgie cardiovasculară și toracică, în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

„Avem plăcerea să anunțăm în premieră pentru România, crearea unui parteneriat instituțional între centrele de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică din Stuttgart și Hanovra, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Primăria municipiului Sibiu și Spitalul European Polisano – Medlife, în vederea tratării în Sibiu, a cât mai multor copii cu boli cardiace congenitale. Din păcate, până în prezent, sutele de copii tratați în centrul din Sibiu, începând cu 2014, au beneficiat doar de fonduri private, strânse în scop caritabil de către Fundația „Polisano”. Instituțiile de mai sus roagă Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Ministerul Sănătății, să includă centrul din Sibiu în programele naționale de chgirurgie cardiovasculară infantilă și ATI și să acorde Facultății de Medicină din Sibiu – ULBS – universitate de stat, dreptul de a forma rezidenți și medici specialiști în acest domeniu atât de deficitar”, a declarat dr. Victor Costache.

Fundaţia „POLISANO” a fost creată în 2015 din dorinţa de a facilita accesul tuturor la servicii pentru sănătate. De atunci, au fost derulate mai multe proiecte pentru sănătate. „Inimi Sănătoase pentru copii” presupune organizarea şi finanţarea de intervenţii chirurgicale complexe pentru copii cu malformaţii cardiace, grave, cu ajutorul unor echipe medicale din străinătate; din 2015 și până acum, au fost organizate o serie de misiuni, fiind finanţate un număr de 131 de operaţii pentru copii, cu rată de succes de sută la sută.

Articolul precedentLocul II obținut pe pompierii sibieni la o prestigioasă competiție sportivă din Bulgaria
Articolul următorTursib modifică traseele de pe strada Gladiolelor de „Zilele Vecinătății”