Primăria Râmnicu Vâlcea a transmis, joi, un punct de vedere, pe adresa redacţiei, în urma apariţiei unui articol privind o postare publică pe pagina de Facebook, în care instituţia declara că bradul de Crăciun de la Sibiu este “cel mai trist şi urât”, făcând, totodată, o comparaţie cu Târgul de Crăciun din Râmnicu Vâlcea.
În precizarea transmisă către Realitatea de Sibiu, Daniel Ionescu, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, arată că “postarea critică referitoare la bradul de Crăciun amplasat recent în centrul Sibiului este regretabilă, reprezintă o opinie strict personală a unuia dintre administratorii celor două pagini de promovare pe Facebook a Primăriei Râmnicu Vâlcea şi poate fi, eventual, justificată doar printr-un exces de patriotism local”.
Totodată, adaugă că postarea respectivă, ştearsă în numai câteva minute, nu reprezintă poziţia Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.
“Începând din anul 2007, Târgul de Crăciun din Sibiu a însemnat un exemplu şi un ţel pentru orice administraţie locală din ţară, iar faptul că şi Râmnicu Vâlcea are, de anul trecut, o organizare asemănătoare, se datorează lucrurilor minunate pe care le-am văzut la vecinii noştri de peste munţi. Le dorim mult spor organizatorilor Târgului de Crăciun 2018 din Sibiu şi toate cele bune vizitatorilor acestuia, invitându-i, totodată, să viziteze şi Târgul “Decembrie Magic” din Râmnicu Vâlcea, ce se va deschide la 1 Decembrie, în cinstea Zilei Naţionale a României”, mai spune Daniel Ionescu, în punctul de vedere transmis pe adresa redacţiei.
Reamintim că Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a ironizat, miercuri, bradul de la Sibiu, pe pagina oficială de Facebook, unde a postat şi două fotografii cu evenimentele din cele două oraşe: “Cel mai trist şi urât brad de Crăciun se află chiar acum montat în Piaţa Mare din Sibiu. Târgul de Crăciun de la Râmnicu Vâlcea poate fi în anul 2018 unul dintre cele mai frumoase din România, aşa cum a fost şi în 2017”. Postarea a fost, însă, ştearsă după câteva minute.
Captura foto – Digi24