Reducerea semnificativă a exporturilor de cereale din Ucraina, ca urmare a războiului din regiune, va provoca o criză alimentară ce poate căpăta dimensiunile unei catastrofe umanitare, a avertizat Banca Mondială. Alimentele se vor scumpi cu până la 40%, iar cei mai vizați sunt cei mai săraci locutori ai planetei.

Lumea se confruntă cu o „catastrofă umanitară” din cauza crizei alimentare apărute în urma invaziei Ucrainei de către Rusia, a declarat preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, pentru BBC, citat de Agerpres.

El arată că ar putea exista o creştere „uriaşă” de 37% a preţurilor la alimente, care i-ar afecta cel mai mult pe cei foarte săraci, care nu-și vor mai putea procura alimente de bază precum ulei sau produse de panificație.

Potrivit președintelui Băncii Mondiale, accentul trebuia să se pună pe creşterea livrărilor în întreaga lume de îngrăşăminte şi alimente, alături de asistenţă direcţionată pentru cei mai săraci.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentSfânta Lumină de la Ierusalim ajunge la Patriarhie în Sâmbăta Mare
Articolul următor5 persoane rănite într-un accident rutier!