Luni, 22 octombrie, de la ora 11, Biblioteca Județeană Astra din Sibiu va găzdui o prezentare a proiectului “România la Centenar. Provocări și perspective în Anul European al Patrimoniului Cultural”.

În perioada 26-29 septembrie, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală a organizat la București cel de-al 26-lea Congres de Management Cultural și Politici Culturale, eveniment aflat sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural și sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Congresul a fost organizat pentru prima oară în Europa de Est, România fiind aleasă ca țară gazdă tocmai pentru a marca Anul Centenarului Marii Uniri și pentru a reliefa importanța patrimoniului românesc în contextul european. Principalul scop al acestui proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, prin programul “Centenar”, a fost acela de a promova Centenarului Marii Uniri la nivel internațional.
“Două dintre principalele evenimente care au marcat atât congresul, cât și experiența participanților, au fost inițiative ale Torței Patrimoniului Religios și vizitele de lucru găzduite de partenerii locali, ocazie cu care aceștia au vizitat și capital Romaniei. De asemenea, în cadrul Congresului ENCATC au fost promovate valorile românești prin organizarea de momente artistice și culturale, precum și prin două expoziții care au ilustrat patrimonial architectural al Bucureștiului și cel national”, declară reprezentanții BJ ASTRA Sibiu.
Evenimentul este organizat de Rețeaua Europeană pentru Management și Politici Culturale (ENCATC), în parteneriat cu Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (organizator la nivel național).
Intrarea este liberă, în baza înscrierilor participanților.

Evenimentul este organizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, în parteneriat cu Biblioteca Județeană Astra din Sibiu.

Articolul precedentIncendiu stins după nouă ore, la un depozit din Sibiu. S-a deschis dosar penal pentru distrugere din culpă!
Articolul următorIncendiul de la depozitul de aseară, provocat de un scurtcircuit electric. Operatorul economic, amendat cu 5.000 de lei