Numărul virozelor a depășit dublul față de săptămâna precedentă de supraveghere. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică. Astfel, în săptămâna 7 – 13 ianuarie acesta a ajuns la 2.304 cazuri de infecții respiratorii acute, față de 1074 înregistrat în săptămâna anterioară de supraveghere. Asta înseamnă o creștere cu 114,52%.

Analiza stratificată pe grupe de vârstă arată că cele mai multe cazuri (circa 42%) s-au înregistrat la grupa de vârstă 15 – 49 de ani. Numărul pneumoniilor din această săptămână de supraveghere este de 580 de cazuri. Cele mai multe, 229 au survenit la grupa de vârstă 15 – 49 de ani. Ponderea internărilor cu pneumonii din totalul cazurilor a fost de 22.58%, predominând internările la grupa de vârstă 0 – 1 an. De asemenea, ponderea mică a internărilor cu infecţii acute respiratorii (2.17%) și ainternărilor cu gripă (46.1%) indică faptul că sunt și cazuri care au evoluat cu forne medii.

Totodată au fost raportate și 39 de cazuri de gripă, față de 16 înregistrate în săptămâna anterioară. Nu s-au recoltat probe pentru detectare de virus gripal. Astfel, actuala săptămână este caracterizată ca lipsă activitate gripală.

Articolul precedentProgram limitat de vizită pentru aparținători, în Maternitatea SCJU Sibiu
Articolul următorBărbat reținut de polițiști după ce a condus băut și cu permisul suspendat