Prima platformă independentă de măsurare a aerului din municipiul Sibiu, www.aerliber.ro, a fost lansată marţi, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.

Este nevoie de schimbarea comportamentului fiecăruia dintre noi şi din păcate acest lucru nu e uşor. Putem alege să folosim bicicleta sau transportul în comun în locul maşinii personale“, a declarat unul dintre iniţiatori, Tiberiu Mitrea.

Potrivit sursei citate, sibienii pot consulta platforma care măsoară calitatea aerului prin intermediul a şapte senzori amplasaţi în puncte esenţiale ale oraşului. Datele furnizate de senzori vor fi preluate de platforma aerliber.ro în timp real. Platforma îşi propune pentru 2021 să ajungă la cel puţin 30 de senzori integraţi.

Senzorii utilizaţi în cadrul aerliber.ro se numesc uRADMonitor Smoggie, au un design compact şi capabilitatea de a transmite date, în timp real, la distanţe mari de până la 8 km în mediul urban. Staţiile sunt produse de compania timişoreană Magnasci şi sunt instalate în peste 1500 locaţii în întreaga lume. Datele înregistrate pot fi vizualizate sub forma de medii orare şi zilnice. Misiunea Aerliber este de a oferi soluţii sustenabile care sunt consistente cu interese de lungă durată pentru şi despre mediu. Vom reuşi doar cu ajutorul cetăţenilor, dar şi a companiilor a căror misiune este similară, împreună încurajând cercetarea, tehnologiile inovative şi abordări sigure pentru mediu“, se mai precizează în comunicatul de presă.

AGERPRES

Sursa: Realitatea de Sibiu

Articolul precedentDin 17 septembrie începe distribuţia de lapte, corn şi mere, în județul Sibiu
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 68. Donald Trump, nominalizat la premiul Nobel pentru pace