Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu s-a clasat pe locul III la Concursul Național al Echipajelor de Ambulanță, organizat în perioada 12-16 septembrie, la Geoagiu Băi, eveniment aflat la a opta ediţie.
Potrivit organizatorilor, este cea mai mare participare de până acum, din punctul de vedere al numărului de județe participante, respectiv 28, fiind înscrise 16 echipaje de tip C2 cu medic și 22 de tip B2, cu asistent.
Concursul a constat în două probe: proba de suport vital avansat (ALS) și cea de suport vital avansat în politraumă (ATLS).
Probele s-au desfășurat pe două manechine de ultimă generație, care pot simula parametrii vitali și diverse afecțiuni întâlnite la persoanele reale. Echipajele au avut 15 minute la dispoziție să rezolve cazul aplicând toate manevrele și procedurile medicale pe care le aplică la un caz real, cu respectarea ghidurilor și protocoalelor în vigoare.
“Sibienii sunt pe mâini bune. Dr. Radu Damian este cel mai tânăr medic din cadrul SAJ Sibiu, într-un proces continuu de învățare și foarte dedicat. A făcut echipă cu Adrian Socaciu, un asistent medical la fel de tânăr şi care promite multe în această meserie. Pentru ca echipa să fie completă, ambulanțierul Sandu Gheorghe le-a fost, ca de obicei, camarad de nădejde, precum și inimosul nostru voluntar, Sergiu Mihai Mutulescu. Au reuşit împreună să facă un act medical ca la carte și vrem să le mulțumim pentru curajul și profesionalismul de care au dat dovadă. Sunt genul de oameni care tac și fac şi care ne-au făcut o surpriză tare plăcută”, spune Liliana Blaga, purtător de cuvânt în cadrul SAJ Sibiu.