Un sibian de 48 de ani a fost condamnat la executarea unei pedepse de trei ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată, respectiv deținere pentru consum propriu.

“La data de 15 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Sibiu pe numele unui sibian în vârstă de 48 de ani”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Sibianul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.

Articolul precedentMâncăruri și dansuri de pe Valea Târnavelor, duminică, în Muzeul ASTRA
Articolul următorHandbal Club Sibiu a pierdut meciul din 16-imile Cupei României cu SCM Poli Timișoara