Pentru prima dată, în curtea Consiliului Judeţean Sibiu are loc vineri evenimentul “Piaţa volantă la birou” – zece producători locali având ocazia să îşi vândă produsele atât angajaţilor CJ, cât şi tuturor celor interesaţi, fiind larg deschise porţile instituţiei în acest sens.

Administratorul public al CJ Sibiu, Adrian Bibu, a declarat, pentru AGERPRES, că iniţiativa de la Sibiu este prima piaţă volantă în curtea unui consiliu judeţean din ţară.

“Producătorii de la piaţa volantă, încă de când eram eu director la Sala Transilvania, îşi mai doreau încă o zi. Acolo, încă o zi era complicat. De ce? Pentru că acolo sunt foarte multe evenimente. Este cerere şi din partea producătorilor şi din partea beneficiarilor şi atunci colegii de la Dezvoltare Durabilă au propus să facem o piaţă aici şi una la Protecţia mediului. Ne gândim pe viitor să avem o colaborare cu Zona Industrială Vest. Noi am făcut această piaţă la Consiliul Judeţean şi îi zice “Piaţa volantă la birou”, dar ideea e să vină toţi oamenii din zona centrală. Suntem primii care facem asta (piaţă volantă în curtea unui consiliu judeţean – n.r.), eu aşa am informaţia”, a explicat Adrian Bibu.

Cei zece producători locali prezenţi vineri la “Piaţa volantă la birou” pot să îşi comercializeze produsele în timpul de lucru al angajaţilor CJ Sibiu, adică între orele 9,00 – 13,00.

Producătorii locali care vând în curtea CJ Sibiu nu plătesc nicio taxă pentru activitatea lor, a precizat Adrian Bibu.

Începând de vineri, în centrul istoric al Sibiului există două pieţe cu producători locali: cea volantă din curtea CJ şi cea din Piaţa Huet, din faţa Catedralei evanghelice, unde există o iniţiativă numită “Vinerea verde”.

Cartofi, morcovi, păstârnac, ceapă, varză, usturoi, spanac, ţelină, praz, zacuscă, miere, pâine, brânză, lapte, dar şi alte produse tradiţionale din judeţul Sibiu se găsesc în cele două pieţe din centrul oraşului.

Sibienii mai au posibilitatea şi sâmbăta, în faţa Sălii Transilvania, să cumpere de la producătorii locali, din piaţa volantă “Transilvania”.

AGERPRES

Articolul precedentMicrosoft Outlook, inundat de spam din cauza unei probleme a filtrelor de e-mailuri
Articolul următorMinisterul Turismului va finanţa proiectele de investiţii private pentru modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare şi balneoclimatice. Ce activităţi pot fi finanţate