La data de 20 martie a.c., în jurul orei 03,30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Bihorului.

Polițiștii au constatat că la volan se afla o tânără în vârstă de 23 de ani, domiciliată în localitatea Roșia, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

 

La data de 20 martie a.c., în jurul orei 10,00, în municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Titus Andronic de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, domiciliat în orașul Copșa Mică.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul este neînregistrat sau neînmatriculat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală conform prevederilor articolului 334 aliniatul 1 din Codul Penal.

 

La data de 21 martie a.c., în jurul orei 06,00, în afara orașului Agnita, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106 de către un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Agnita.

Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Articolul precedentROMÂNIA ÎN REALITATE, invitată CERASELA ROGEN
Articolul următorBărbat de 57 de ani căutat de polițiști!