În 14 iunie a început Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, iar spectatorii și artiștii au cucerit orașul din prima zi. Încă o dată, Sibiul și iubitorii de frumos sunt invitați să pornească în această aventură pe care organizatorii au început-o de mai bine de 25 de ani.

Până duminica viitoare, 23 mai, publicul prezent va lua contact cu cele mai importante culturi ale lumii, prin toate artele spectacolului. Tema acestei ediții este Arta de a dărui, iar organizatorii dăruiesc în acest an 540 de spectacole, cu invitați din 73 de țări.

Printre spectacolele jucate ieri, dar care mai au și astăzi o reprezentație, se numără „Izvorul dansului”, o colaborare între coregrafii Colin Dunne și Sidi Larbi Cherkaoui, care au pus explorarea sunetului la baza relaționării dintre ei.

De asemenea, astăzi se va juca din nou spectacolul de teatru „Hamlet-ul lui Dodin”, unde unul dintre misterele din această poveste este că acest mare umanist omoară, înnebunește și distruge aproape toți protagoniștii, iar piesa este o sursă nesecată de întrebări.

Fanfara Crescendo a impresionat publicul cu un spectacol în stradă captivant, folosindu-se de biciclete, muzică bună și minunatele lor costume tradiționale.

Prima seară din FITS 2019 a adus în Piața Mare din Sibiu două manifestări organizate cu sprijinul Sezonului România – Franța 2019, spectacolul „Singuri în Univers?”, unde compania franceză Aérosculpture a creat un univers de proporții uriașe, cu acrobați, artiști pe picioroange, muzicieni, păpușari, coruri și pirotehniști, după care artistul Broken Back i-a făcut pe cei prezenți să cânte și să danseze pe ritmurile antrenante ale muzicii sale, iar seara s-a încheiat cu un minunat foc de artificii, așa cum festivalul i-a obișnuit deja pe toți cei care-i calcă pragul an de an.

Următoarele două seri aduc alte două concerte ale artiștilor francezi: Juniore, care abordează o multitudine de subiecte și de genuri, pe ritmuri de surf groov, sunshine pop, sizzling psychedelia și garage rock, iar seara de duminică va fi una cu muzică intimă și romantică, datorită artistului francez Adam Naas.

Cu ajutorul UniCredit Bank, organizatorii Festivalului pun la dispoziție aplicaţia de mobil FITS2019, care te ajută să fii mereu conectat la tot ce se întâmplă în festival: program spectacole, bilete, locațiile spațiilor de joc, personalizare experiență FITS. Ea poate fi descărcată accesând Google Play și App Store.

Biletele pentru FITS 2019 pot fi achiziționate online sau de la Agenția Teatrală din Sibiu (strada Nicolae Bălcescu 17). În timpul festivalului, Agenția este deschisă între orele 10 – 20.

Pe site-ul festivalului (www.sibfest.ro) se pot găsi informații despre întregul program și prețul biletelor.

FOTO: Grimm, Maria Ștefănescu, Dragoș Dumitru, Adi Bulboacă

Articolul precedentPiața Cibin, prima din România unde se pot face plăți cu cardul
Articolul următorAmbasadorul Japoniei în România în vizită la Sibiu