Ateliere de vacanță la Biblioteca Astra
27 mai 2019, 18:37
Actualizat: 27 mai 2019, 18:37

Biblioteca astra
Articol scris de Scris de Realitatea de Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu propune o nouă ediție a programului Bibliovacanța, destinat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, care se va desfășura anul acesta în două perioade: 1 iulie – 19 iulie 2019 și 29 iulie – 14 august 2019. Pentru fiecare perioadă sunt disponibile 50 de locuri. Timp de șase săptămâni copiii vor putea lua parte la activități educative, creative și recreative, pornind de la joc și lectură.
Îndrumați de bibliotecarii Compartimentului pentru Copii și Tineret, alături de o echipă de tineri voluntari inimoși, micuții participanți se vor bucura de lumea frumoasă a cărților și vor participa la o serie de cercuri și ateliere: limbi străine, arte decorative (desen, pictură, origami), noțiuni despre teatru și cinema, curs de bune maniere, educație pentru sănătate, concurs de cultură generală. Nu vor lipsi momentele de divertisment și relaxare prin cântec și dans, ocazii care vor oferi copiilor șansa de a lega noi prietenii.
„În palatul cărților, poveștile prind viață. Citim, desenăm, cântăm și ne facem noi prieteni. Copiii vor dobândi cunoștințe noi și vor avea parte de bună-dispoziție și experiențe de neuitat. Cu siguranță își vor dezvolta abilitățile de comunicare și creative, activitățile noastre fiind gândite astfel încât să le stimuleze permanent curiozitatea de a descoperi lumea din jurul lor.”, este de părere Ana COCA, bibliotecar în cadrul Compartimentului pentru Copii și Tineret.
Înscrierea participanților la atelierele Bibliovacanța se face în perioada 3 – 7 iunie 2019, între orele 9:00 – 19:00, la Compartimentul pentru Copii și Tineret al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (Str. Gheorghe Barițiu, nr. 7, Sibiu, Corp B, et.1, tel. 210 551, int.108), de unde se pot obține informații suplimentare. Înscrierea copiilor se face de către unul dintre părinți sau reprezentantul legal, pe baza permisului de acces al participantului (cardul de utilizator).
Toate evenimentele și proiectele Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

