Advertising
Băut, a intrat cu mașina într-un stâlp care a lovit, apoi, o mașină parcată
31 oct. 2019, 18:46

sofer_beat_la_volan_55177700
Articol scris de Scris de Andra Marinescu
Un tânăr de 24 de ani, român cu domiciliul în străinătate, a lovit un stâlp care a căzut pe o mașină parcată, în Sibiu. Potrivit cercetărilor polițiștilor, bărbatul era băut.
Incidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 18, în interiorul unei parcări din zona centrală a Sibiului, și s-a soldat cu pagube materiale. "Polițiștii rutieri care au ajuns la fața locului au constatat că un tânăr de 24 de ani, cetățean român cu domiciliul în străinătate, în timp ce conducea autoturismul în interiorul parcării a intrat în coliziune cu un stâlp care a căzut și a avariat un autoturism parcat", explică Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere și se află sub influența băuturilor alcoolice (0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat). Bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 din Codul Penal și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 337 din Codul Penal.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News














