Concursul „Bătălia Cărților” și-a stabilit câștigătorii
1 nov. 2018, 16:55
Actualizat: 1 nov. 2018, 16:55

Batalia cartilor
Articol scris de Scris de Realitatea de Sibiu
Marți, 30 octombrie 2018, la sediul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, s-a desfășurat etapa județeană a concursului național „Bătălia Cărților”. Finaliștii au prezentat și au susținut lecturile preferate din seria de cărți propuse în cadrul competiției. Concursul a inclus lectura tuturor celor 10 cărți, redactarea fișelor de lectură și argumentarea alegerilor făcute în dezbaterea finală „Convinge-mă să citesc!”.
Membrii juriului au luat în considerare mai multe criterii în evaluarea finaliștilor: modul de înțelegere și prezentare a textului literar, capacitatea de a formula argumente și interpretări proprii coerente şi, în egală măsură, originalitatea și discursul inspirat al concurenților.
La categoria copii (11 – 13 ani), Cititorul anului a fost Miruna Maria Manea, elevă la Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu, iar la categoria adolescenţi (14 – 18 ani), Alexandra Pîrjol, de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu.
S-au acordat, de asemenea, premii pentru Cea mai bună fișă de lectură: Timotei Pop (Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu), la categoria copii, și Alexandra Mandea (Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu), la categoria adolescenți.
În cadrul evenimentului, a fost desemnată Cartea anului pentru fiecare categorie de vârstă, pe baza punctajului acordat de participanți: „Vânătorii de cărți” de Jennifer Chambliss Bertman, la categoria copii și „Privighetoarea” de Kristin Hannah, la categoria adolescenți.
Un premiu special a fost acordat cititorului David Nicolas ILEA, elev la Școala Gimnazială Ocna Sibiului, pentru performanța de a fi citit 100 de cărți.
„Încurajând în mod activ lectura, evenimentul a evidențiat capacitatea de analiză și sinteză, autenticitatea și spontaneitatea tinerilor concurenți, care au avut posibilitatea de a-și susține propriile alegeri. „Bătălia cărților” este un proiect care vine în întâmpinarea celor care cred în forța și provocările lecturii, fiind o frumoasă invitație de a descoperi universul unic al cărților”, spun organizatorii.
[gallery ids="25943,25942,25941,25940"]
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

