"Fluo Immersion", cea mai nouă expoziție de la Muzeul de Artă Contemporană
5 nov. 2018, 09:47
Actualizat: 5 nov. 2018, 09:47

GAB_2327
Articol scris de Scris de Andra Marinescu
Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național "Brukenthal" va găzdui, începând de joi, 8 noiembrie, expoziția "Fluo Immersion", semnată de artistul Andrei Popa. Vernisajul va avea loc la ora 16.
Potrivit curatorilor Alexandra Găbuț și dr. Alexandru Constantin Chituță, prin acest proiect, artistul oferă o călătorie între exterior și interior, între lume și Univers. "Mai exact o transă activă indusă cromatic în care rolul șamanului este jucat de pânze ample în culori vibrante și laviuri fluorescente sau fosforescente. Folosirea tehnicilor și materialelor dependente de lumină îl fac pe Andrei Popa unic în peisajul artistic autohton. Lucrările sale au trei canale de percepție: lumina diurnă care relevă întreg subiectul; lumina ultravioletă care, datorită culorilor fluorescente, ne permite să vedem caractere esențiale ale compozițiilor și, în ultimă fază, lipsa totală a luminii – culorile fosforescente care trasează linii simple sau scheletul compozițiilor văzute în lumină ambientală. Toate aceste faze de schimbare a luminii dau dinamică expoziției ce propune publicului abordarea clasică, happening și performance pe aceeași simeză. Între artiștii emergenți, cu ample cunoștințe de istoria și teoria artei, Andrei aduce un suflu nou, bazat pe cunoașterea prin studiu și experiment. Tematica lucrărilor sale pleacă de la fascinația pentru pattern-uri și geometrii întâlnite la plante, fenomene naturale sau monumente de arhitectură. Andrei aderă la curentul Post Contemporan (PoCo) – o filosofie estetică deschisă spre viitor, ce combate de-constructivismul decadelor trecute. Prin direcțiile abordate, el caută să readucă spiritul umanizator în sfera creativității, dând uitării pe cel dominat de lamentare, distrugere și chestionare continuă a valențelor umane", spun aceștia. „Fluo Immersion” este o expoziție pentru toate vârstele și va rămâne deschisă la Muzeul de Artă Contemporană până pe 2 decembrie.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

