Actualitate· 2 min citire

Program special pentru copii, la Teatrul "Gong", de ziua lor

31 mai 2019, 19:11
Actualizat: 31 mai 2019, 19:11
61315658_2317617921836030_2281539069185884160_o

61315658_2317617921836030_2281539069185884160_o

Articol scris de Andra Marinescu

De ziua lor, copiii vor fi provocați să își dezvolte creativitatea, tehnicile de lucru manual, dar și spiritul de echipă și abilitățile de comunicare în cadrul unui atelier de creație.

La ora 16, copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani vor discuta despre importanța pădurilor și vor construi animăluțe din pluș (veverițe și vulpițe) cu ajutorul cărora vor inventa povești. Sesiunea are o durată de aproximativ 90 de minute, iar la final copiii păstrează toate obiectele create în cadrul atelierului. Prețul unui bilet este de 14 lei și include toate materialele necesare.

La ora 11 și la ora 18 va fi prezentat spectacolul „Muzicanții din Bremen”, adaptare după Frații Grimm, în regia lui Lilly Krauss-Kalmár, pe muzică compusă de Florin Grigoraș. Reprezentația vă invită să porniți în aventură împreună măgarul care pleacă să devină muzician în orchestra orașului, alături de un câine, o pisică și un cocoș.

Spectacolul are o durată aproximativă de 50 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani. Prețul unui bilet pentru acest eveniment este de 9 lei, tarif unic.

Biletele pentru toate evenimentele Teatrului "Gong" pot fi achiziționate online de pe: teatrulgong.ro sau direct de la sediul instituției (Al. Odobescu nr. 4), vineri între orele 11 – 18 și sâmbăta de la 10 la 18.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News