TelVerde pentru sprijinul persoanelor vârstnice

TelVerde pentru sprijinul persoanelor vârstnice
Primăria Sibiu sprijină vârstnicii pentru procurarea celor necesare.
Primăria Sibiu sprijină vârstnicii pentru procurarea celor necesare.
În contextul pandemiei de coronavirus și al recomandărilor autorităților pentru populație de a evita deplasările și a rămâne în casă, Primăria Sibiu, prin Direcția de Asistență Socială, are ca atribuție identificarea, monitorizarea și sprijinirea persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, fără aparținători sau alte forme de sprijin social, care nu au posibilitatea să se aprovizioneze cu alimente și medicamente sau care se află în alte situații dificile.
Pentru a realiza o evidență a acestor persoane și pentru a intra în contact cu asistenții sociali, Direcția de Asistență Socială pune la dispoziția lor un TelVerde (cu apelare gratuită): 0800 811 822, liniile fiind deschise zilnic, între orele 6 - 21. De asemenea, persoanele în cauză pot apela numerele de telefon ale Direcției de Asistență Socială 0369/446441; 0269/208932; 0269/208927; 0269/208929, de luni până joi între orele 8-16, iar vinerea între orele 8-13.
"Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani de pe raza municipiului Sibiu, fără aparținători sau alte forme de sprijin social, care nu au posibilitatea să se aprovizioneze cu alimente sau se află în dificultate, pot apela aceste linii. Astfel, vor fi luați în evidență și vor putea transmite asistenților sociali problemele cu care se confruntă pentru ca personalul specializat să poată identifica modalitatea de a le acorda sprijin. Totodată, facem apel la asociațiile de proprietari, preoți, medici de familie, ONG-uri, asociații, fundații și persoane fizice să sprijine autoritățile locale și să ne semnaleze la numerele de telefon de mai sus dacă au cunoștință de astfel de cazuri, pentru a le include în evidențe și pentru a le oferi sprijin", a transmis Primăria Sibiu...
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News














