Un sibian a rămas fără bani și acte după ce i-a fost spartă mașina. Ce recomandă polițiștii
28 aug. 2019, 10:09
Actualizat: 28 aug. 2019, 10:09

furt_auto_30585400
Articol scris de Scris de Realitatea de Sibiu
Polițiștii atrag atenția posesorilor de mașini să aibă grijă la bunurile lăsate în autoturism. Oamnii legii pleacă de la cazul unui sibian care a reclamat în seara zilei de 27 august faptul că, în intervalul orar 19.30 – 22.45, autori necunoscuți i-au spart autoturismul și i-au sustras din interior o geantă de umăr tip borsetă, ce conținea suma de 150 lei, carduri bancare, acte de identitate, dar și alte bunuri personale. Prejudiciul cauzat a fost estimat la suma de 1.000 lei.
Totul s-a petrecut pe strada A. T. Laurean, din municipiul Sibiu, acolo unde mașina era parcată. Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările în vederea identificării și tragerii la răspundere a autorului/autorilor.
În acest context, se recomandă utilizatorilor de autovehicule să nu își lase lucrurile personale la vedere - pe bord, banchete ori în torpedo. Cel mai sigur mod de adăpostire a acestora îl reprezintă portbagajul, care trebuie să fie asigurat corespunzător. Totodată, se recomandă ca bunurile de valoare (precum laptopul, telefoanele mobile, aparatele GPS etc.) să nu fie lăsate în autoturisme pe timpul staționării, indiferent de perioada în care proprietarul părăsește autoturismul - hoții au nevoie de doar câteva secunde pentru a acționa.
În egală măsură, sunt sfătuiți să nu își lase la vedere genți ori portofele, chiar dacă nu conțin bunuri de valoare, întrucât acestea reprezintă principala atracție a hoților, care nu știu acest lucru și care vor acționa pentru a le sustrage. Documentele personale ori cheile de la mașină, locuință sau birou, nu vor fi lăsate niciodată în autoturism, cu atât mai puțin la vedere.
Nu în ultimul rând, se atrage atenția conducătorilor auto / proprietarilor de autovehicule ca, la părăsirea autovehiculului, să acționeze sistemul de închidere al portierelor și geamurilor, indiferent de locul unde este oprită mașina sau de durata staționării. Grija protecției propriilor bunuri vizează inclusiv mașina.
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






