Tăvălugul scumpirilor s-a pornit. Cu cât s-ar putea majora prețurile lactatelor și mezelurilor din cauza crizei carburanților

Tăvălugul scumpirilor s-a pornit. Cu cât s-ar putea majora prețurile lactatelor și mezelurilor din cauza crizei carburanților
Prețurile alimentelor ar putea crește semnificativ în următoarele luni, pe fondul scumpirii accelerate a carburanților. Comercianții avertizează că primele produse afectate vor fi cele cu un consum energetic ridicat, fie în procesul de producție, fie în cel de transport, precum lactatele, mezelurile și produsele de panificație.
Vicepreședintele Asociației Comercianților Mici și Mijlocii, Feliciu Paraschiv, avertizează că pâinea, produsele de panificație, lactatele și mezelurile ar putea fi mai scumpe cu 8 până la 10% până la finalul anului. „Ne așteptăm la creșteri mai mari pe produsele cu componentă energetică ridicată”, a spus acesta.
Paraschiv explică faptul că producția și transportul acestor alimente sunt tot mai costisitoare. „Pâinea și produsele de panificație au costuri energetice ridicate… probabil până la sfârșitul anului o să avem un 8% creștere. La fel și la lactate și salamuri, poate chiar 10%”, a precizat el.
Chiar dacă inflația rămâne ridicată, reprezentantul ANCMMR speră într-o ușoară stabilizare în a doua parte a anului. În același timp, el spune că există și vești bune: „Cea mai mare creștere este la carnea de pasăre. Exporturile au urcat cu 50% în volum și 77% în valoare. România ar putea deveni un pol important în Europa dacă gestionează bine situația.”
Citește și:
- 18:16 - UE a testat clauza de apărare reciprocă printr-un exerciţiu pe un scenariu de atac hibrid
- 18:10 - Eurostat: România, pe locul 3 în clasamentul țărilor din UE cu cele mai mici prețuri la gaze
- 18:06 - Patronatele cer urgent formarea unui nou Guvern, cu mandat de reducere a risipei și relansare economică
- 12:19 - Banca Națională a României lansează monede aniversare dedicate Steaua București: 40 de ani de la Cupa Campionilor Europeni
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News














