Klaus Iohannis, învestit sâmbătă președinte al României

Klaus Iohannis, învestit sâmbătă președinte al României
Iohannis este la al doilea mandat consecutiv la Cotroceni
Klaus Iohannis depune jurământul de învestitură în funcţia de preşedinte al României în Parlament sâmbătă, 21 decembrie. Iohannis este la al doilea mandat consecutiv la Cotroceni.
Klaus Iohannis depune jurământul pentru al doilea mandat la Cotroceni sâmbătă, 21 decembrie 2019.
Ședința solemnă a celor două Camere reunite ale Parlamentului începe la ora 14:00, cu intonarea Imnului naţional.
În deschidere, preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, va prezenta Hotărârea privind validarea alegerii preşedintelui României. Klaus Iohannis urmează să rostească jurământul, iar apoi preşedintele de şedinţă va citi Declaraţia Parlamentului cu privire la depunerea jurământului.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va binecuvânta învestitura preşedintelui României.
În final, şeful statului va transmite un mesaj celor două Camere reunite ale Parlamentului.
La ceremonie sunt invitaţi premierul Ludovic Orban, miniştrii, judecătorii Curţii Constituţionale, foştii şefi de stat Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, Custodele Coroanei române, Margareta, Principele Radu, reprezentanţi ai cultelor religioase.
De asemenea, sunt invitaţi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Academiei Române, şeful Statului Major al Armatei, procurorul general Bogdan Licu, şefii SPP, STS, SRI şi SIE, preşedintele Curţii de Conturi, preşedintele CSM, Avocatul Poporului, Renate Weber, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Sunt invitaţi şi comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.
Klaus Iohannis este la al doilea mandat la Cotroceni.
După al doilea tur din 24 noiembrie, acesta a câștigat alegerile cu 66,09% din numărul de voturi valabil exprimate. Contracandidatul său, Viorica Dăncilă, a obținut 33,91% din voturi.
Primul mandat l-a câștigat în 2014. A depus jurământul în fața Parlamentului pe 21 decembrie 2014.
Pe 16 noiembrie 2014, a câștigat cursa pentru Cotroceni cu 54,43% din voturi. L-a avut contracandidat pe Victor Ponta, care a obținut 45,56% .
Citește și:
- 16:03 - Donald Trump lansează un ultimatum pentru NATO privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz „în câteva zile”
- 15:58 - Nicușor Dan și omologul său polonez, Karol Nawrocki, vor coprezida Summitul B9 la Palatul Cotroceni
- 15:04 - Românii întorc spatele sistemului: prăbușire istorică a încrederii în stat și partenerii externi
- 12:37 - Crin Antonescu, despre eventuala candidatură a lui Bolojan la președinție: „Dacă sistemul a vrut să pună pe cineva, a pus”
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News










