Un tânăr de 24 de ani, din Săliște a fost reținut pentru 24 de ore după ce ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil din localitate și l-ar fi amenințat pe un bărbat cu acte de violență. Întâmplarea s-ar fi petrecut duminică, 3 martie. 

Băiatul a fost reținut de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște ieri, 6 martie. Acesta este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și amenințare.

„În urma administrării probatoriului în cauză, la data de 6 martie a.c. s-a emis pe numele presupusului agresor ordonanță de reținere 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște cu propunere de arestare preventivă”, spun polițiștii.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Săliște.

Articolul precedentFC Hermannstadt joacă sâmbătă la Pitești, cu Gaz Metan Mediaș, în prima etapă a play-out-ului
Articolul următorUn șofer de 74 de ani s-a ales cu două dosare penale în aceeași zi