Vârstnicii vor avea parte de un cadou oferit de către tineri.

Parohia Ortodoxă Sibiu Spitale 1, împreună cu Parohia Bisericii Sfântul “Ioan Iacob Românul” și Asociația Filantropică “Olivia”, între 15 iulie – 4 august, desfășoară la biserica Sfântul “Ioan Iacob” din Sibiu proiectul „Lumină lină”, un program destinat vârstnicilor susținut de adolescenți și tineri.

“De cele mai multe ori, adulții de astăzi trăiesc viața agitată și plină de griji a secolului XXI, astfel că, de multe ori, nu mai au nici timp și nici răbdare pentru părinții lor, acum în vârstă și bolnavi. Vârstnicii au o anumită sensibilitate, au nevoi aproape la fel de mari ca și copiii, pe care cei mai tineri adesea le consideră capricii.  De aceea, acest proiect vine în întâmpinarea bătrânilor singuri și izolați de societate aflați în cămine de bătrâni sau asistați social, încurajând valorificarea potențialului vârstnicilor și interacțiunea între generații”, spune părintele Cătălin Dumitrean.

Proiectul își propune și să ofere adolescenților și tinerilor posibilitatea de a crea, de a-şi dezvolta imaginaţia, aptitudinile, talentul și se dorește  a fi o alternativă la timpul petrecut al adolescenților și tinerilor, dar și un sprijin pentru persoanele vârstnice și singure.

În încheierea proiectului, în ziua de 4 august, ora 19.30, va avea loc un spectacol pentru persoanele vârstnice din oraș susținut de Cenaclul “Lumină Lină”, în Grădina de Vară a Bisericii „Sfântul Ioan Iacob Românul” de pe strada Dealului. Pe scenă vor fi părintele Doru Gheaja, părintele Cătălin Dumitrean, grupul “Balada”, împreună cu membrii Cenaclului “Lumină Lină”.

Intrarea va fi liberă.

Articolul precedentAccident rutier între un microbuz condus de un șofer băut și o căruță nesemnalizată
Articolul următorGaz Metan a remizat cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 1-1