Tineretul Național Liberal a inițiat o propunere legislativă prin care studenții care ocupă locuri “cu plată” să plătească aceeași taxă de la începutul până la sfârșitul facultății.

Tineretul Național Liberal a propus o inițiativă legislativă prin care taxa de studii pe care studenții care ocupă locuri “cu plată” o achită anual să fie stabilită la aceeași valoare pe durata întregului ciclu de studiu.
Stabilirea acestei taxe la un anumit nivel de la începutul până la finalul studiilor universitare ar asigura predictibilitate financiară pentru studenți și ar descuraja abandonul pe fondul creșterii taxelor de studiu, arată un comunicat de presă al PNL Sibiu.
Proiectul de lege va fi depus în Parlament de președinta Tineretului Național Liberal, deputatul Mara Mareș.
„Credem că studenții români care ocupă locuri „cu taxă” în cadrul facultăților au nevoie de stabilitate financiară, iar actualul cadru legislativ nu îi ajută în acest sens. De aceea, am lucrat împreună un proiect de lege prin care propunem ca taxele de studii să fie stabilite pentru întreaga durată a ciclului de studiu. În prezent, un student care parcurge un ciclu de studii de 4 ani, de exemplu, poate fi în situația în care taxa să varieze destul de mult de-a lungul anilor – așa încât de la primul la ultimul an diferența să fie consistentă, chiar și de peste 1.000 – 1.500 de lei. Astfel, studenții nu își pot planifica finanțele pentru a susține plata taxei, așa cum se întâmplă în alte țări. Ne dorim ca rata abandonului în timpul studiilor universitare să scadă, ne dorim ca studenții să nu abandoneze programele de studii pe care le urmează din motive financiare. În plus, plafonarea acestor taxe de studii ar permite o mai ușoară planificare a unor instrumente juridico-financiare la care studenții sau familiile acestora pot apela pentru susținerea taxelor universitare”, este mesajul transmis de Tineretul Național Liberal din Sibiu.
Membrii Tineretului Național Liberal din Sibiu îi invite pe cei care sunt de acord cu propunerea legislativă să semneze petiția online inițiată pe această temă de pe site-ul PNL.

Articolul precedentMai sunt 30 de zile pentru înscrierile la Astra Film Festival
Articolul următorAeroportul Internațional de la Sibiu se pregătește pentru Summit. Investiții de peste 2 milioane lei