Trei femei riscă închisoarea după ce sunt bănuite de polițiști că ar fi furat dintr-un magazin. Potrivit polițiștilor, în perioada 27 septembrie – 14 noiembrie, acestea ar fi săvârșit patru fapte de furt, toate comise într-o societate comercială din Promenada Mall Șelimbăr. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 7.800 de lei și a constat în produse de igienă corporală, detergenți și odorizante de cameră.

Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au reușit identificarea femeilor în mai multe dosare de furt rămase inițial cu auto necunoscut.

„În baza probatoriului administrat, două dintre persoanele cercetate, în vârstă de 20 și 43 de ani, ambele din municipiul Sibiu, au fost reținute pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Sibiu, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentate procurorului de caz pentru a dispune măsurile legale ce se impun. Cu privire la cea de-a treia femeie, în vârstă de 25 de ani, domiciliată în municipiul Sibiu, întrucât nu a putut fi depistată, a fost emis un mandat de aducere, urmând ca aceasta sa fie audiată”, spun polițiștii.

Cercetările în acest dosar continuă pentru probarea întregii activității infracționale a acestora.

Articolul precedentBC CSU joacă primul meci de pe teren propriu în FIBA Europe Cup și au multe surprize pentru fani
Articolul următorPeste 1.200 de locuri de muncă vacante în județul Sibiu