Handbaliști din patru județe se pregătesc să vină la Sibiu, unde vor participa, pe 21 și 22 iunie, la două turnee de handbal.

Dacă ziua de vineri va fi dedicată categoriei de juniori 4, sâmbătă terenul de joc va fi ocupat de cei mai mici handbaliști, care se vor întrece la Cupa Sibiului la minihandbal. Ambele turnee vor avea loc la Sala Transilvania.

CSȘ Sibiu, HC Sibiu și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Sibiu vor organiza două turnee de handbal, evenimente prin care se încheie, astfel, sezonul competițional 2018-2019. Mai mult decât atât, cele două turnee au scopul de a cinsti data de 18 iunie, când s-au împlinit 98 de ani de la jucarea primului meci de handbal în România.

„Organizăm cele două turnee pe final de sezon, cu scopul de a le oferi copiilor un nou prilej de a juca sportul mult îndrăgit înainte de vacanță. De altfel, aceste două manifestații au loc în preajma datei de 18 iunie, când s-au împlinit 98 de ani de când a fost adus handbalul la noi în țară, chiar la Sibiu. În fiecare an ne dorim să marcăm această dată prin astfel de turnee”, a declarat Matei Damian, profesor CSȘ Sibiu și președintele HC Sibiu.

Primul turneu, dedicat juniorilor 4, se va desfășura vineri, între orele 10:00-13:00. La competiție vor participa echipele: CSȘ Făgăraș, HC CSȘ Sibiu și LPS Alba Iulia.

Sâmbătă va avea loc Cupa Sibiului la minihandbal, între orele 10:00 – 14:30. La acest turneu vor participa 10 echipe de fete și băieți, de la CSȘ Sibiu, HC Sibiu, CSȘ Făgăraș și Vipers Deva.

Articolul precedentActorul Marius Bodochi, în premieră pe scena Sibiu Fringe Festival
Articolul următorUPDATE | Acoperișul unei case, în flăcări, pe strada Moș Ion Roată