Un gălățean de 39 de ani și o femeie de 42 de ani din Netuș au fost suprinși de polițiști în timp ce vindeau produse contrafăcute. Cei doi s-au ales cu dosar penal.

“La data de 27 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat ample acțiuni în Târgul Obor din municipiul Sibiu în vederea prevenirii și combaterii comerțului ilicit cu produse contrafăcute. În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au depistat un bărbat în vârstă de 39 de ani, domiciliat în județul Galați și o femeie în vârstă de 42 de ani, domiciliată în Netuș, care aveau expuse și ofereau spre vânzare produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, explică Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Potrivit acesteia, ambele persoane au fost conduse la sediul poliției iar produsele oferite spre vânzare au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
În cauza s-au întocmit dosare penale de constatare în flagrant a infracțiunii de contrafacere conform art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998, respectiv punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Cercetările în aceste dosare continuă.

Articolul precedentMiercuri va fi cuplată noua conductă de apă potabilă, din strada Varului. Se anunță înteruperi
Articolul următorUn sibian vindea acasă haine și încălțăminte contrafăcute