Ieri, în jurul orei 23, un sibian de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mașiniștilor, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe partea stângă pe care l-a proiectat într-un alt autoturism parcat în apropiere.
În urma evenimentului a rezultat avarierea celor trei autovehicule implicate.
La testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a rezultat o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Sibianul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat două probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, fiind întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.