La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 11,00, pe strada Avram Iancu din oraşul Agnita, poliţiştii rutieri au depistat un tânăr în vârstă de 25 de ani, din judeţul Mureş, în timp ce conducea un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară şi remorcă fără a deţine permis de conducere corespunzător categoriei de autovehicule din care ansamblul face parte.

Pe numele şoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

La aceeaşi dată, în jurul orei 16,00, pe DC 67, Sălişte – Amnaş, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism condus de către un buzoian în vârstă de 27 de ani.

Din verificările efectuate a rezultat că dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice al bărbatului este suspendat, pe numele său fiind întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunii de conducere având acest drept suspendat.

Tot vineri, în jurul orei 23,30, în localitatea Turnu Roşu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cimitirului, un localnic în vârstă de 53 de ani a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice.

Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a şoferului a rezultat într-o concentraţie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

La data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 17,30, pe raza comunei Nocrich, poliţiştii au depistat un alt şofer aflat sub influenţa alcoolului.

Este vorba despre un localnic în vârstă de 49 de ani, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şi în acest caz se fac cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de articolul 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

La data de 13 decembrie a.c., în jurul orei 19,00, pe strada Principală din localitatea Laslea, în timp ce conducea un autoturism, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din judeţul Mureş, nu a păstrat o distanţă laterală corespunzătoare şi a acroşat un autoturism condus regulamentar din sens opus. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale uşoare.

În urma verificărilor efectuate de către poliţişti s-a constatat că şoferul care a produs tamponarea nu deţine dreptul de a conduce, iar testarea alcoolscopică a acestuia a rezultat într-o valoare de 0,77 mg.l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, s-a stabilit că autoturismul condus este neînmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe maşină este unul fals, plăcuţele aparţinând unui alt autovehicul.

În cauză, bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului, conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având număr fals de înmatriculare.

Sursa: Realitatea de Sibiu

Articolul precedentTânăr cercetat penal şi reţinut pentru furturi din locuinţă
Articolul următorCare este prețul unui post de parlamentar. Dezvăluirile fostului deputat Cristian Rizea