13 dintre pasagerii care au aterizat pe Aeroportul Internațional din Sibiu, din Stuttgart, au fost duși în centrul de carantină din municipiul Sibiu. Alți 20, cetățeni străini, s-au întors în Germania.

Potrivit unor surse oficiale, ceilalți vor fi duși spre județele de domiciliu cu autocarele.  Acasă, ei vor intra în izolare.

Pasagerii rămași pe Aeroport, însă, spun că autocarele nu i-au preluat și că li s-a precizat să își caut transport propriu.

“Ne-au luat temperatura. Avem temperatură normală, dar s-a creat multă panică, poate că erați și dumneavoastră pe aici, nu știu. Zicem și noi…  Au zis să ne descurcăm cu mijloace proprii. Dar nu îmbolnăvim familia? Nu ne-au asigurat niciun transport. Băieții care au venit după noi au plecat acasă de frică, că intră în carantină. Și băieții au contracte de muncă și nu vor să își îmbolnăvească familiile. Noi venim dintr-o zonă în care nu am văzut măști, mănuși, strănut, tuse sau febră. Niciun om bolnav”, a spus o femeie, care s-a aflat în cursa de la Stuttgart.

Femeia trebuie să ajungă acasă, la Brașov. “A zis să ne chemăm transport propriu. Am sunat fiecare acasă și așteptăm să vină după noi”, a mai adăugat femeia.

 

 

Articolul precedentAccident pe strada Râului. O femeie, la spital
Articolul următorNoi măsuri luate de Primăria Sibiu pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Instituțiile de cultură și-au anulat evenimentele