Hermannstadt a câștigat clar în prima etapă a noului sezon din Liga 1, scor 3-0 cu CS Mioveni.

Daniel Parachiv a deschis scorul în meci, dar eroul partidei a fost Baba Alhassan, fotbalist care a reușit o dublă. Marius Măldărășanu (47 de ani), antrenorul sibienilor, a vorbit despre prima victorie a echipei sale în noul sezon al Ligii 1.

”Scuzați-mi lipsa de modestie, dar cam la două luni, pe unde am fost, se vede cam ceea ce vreau. Dar, nu putem reuși mereu, depinde și de adversar, sunt echipe foarte bine organizate care îți pun probleme. 

Îmi doresc să construiesc, îmi doresc să pasez, dar ajungem și la o minge lungă până la urmă.

Și Sergio Ramos mai dă o minge lungă. Le spun asta si fundașilor mei centrali, în principal Bejan și Stoica. Le mai spun, încercăm să pasăm, îmi stă inima pe bancă, așa că putem juca și o minge lungă, mai ales că avem și jucători de bătaie. Mă refer la Paraschiv, la Hora, care va juca și el, Vali, care e jucător de contraatac. Omogenitatea e importantă iar stilul este unul care se pliază până la urmă pe jucători. Ne iese jocul în anumite momente datorită jucătorilor”, a spus Măldărășanu.
 
Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET. Dumnezeu nu vrea cuvinte sofisticate, ci sinceritate. Roagă-te cu inima
Articolul următorAlertă majoră în Spania: Cei mai rapizi rechini, aproape de Barcelona – 5 plaje au fost închise – VIDEO