După 26 de ani, România a câștigat “Oscarul” european al muzeelor. Muzeul ASTRA din Sibiu a obținut în weekend Premiul “Micheletti”, al European Museum Academy, un fel de “Oscar” european al muzeelor, după cum îl compară Ciprian Ștefan, managerul instituției sibiene.

Festivitatea de decernare a premiului s-a desfășurat în Ljubljana, capitala Sloveniei. “Acest premiu este, în primul rând, al muzeelor din România, pentru că România avea nevoie de așa ceva, avea nevoie de o recunoaștere la nivel internațional. Dedic acest premiu înainte de toate angajaților Muzeului ASTRA și familiilor lor. Sacrificiile pe care le fac angajații în Muzeu sunt enorme și dacă nu ar avea familii lângă ei care să îi susțină, să îi înțeleagă, să le fie alături, aceste rezultate ar fi imposibile. (…) Suntem singura instituție din România care a luat acest premiu în ultimii 26 de ani”, a spus Ciprian Ștefan, managerul CNM ASTRA.
Cu toate acestea, Ciprian Ștefan se arată nemulțumit de reacția Ministerului Culturii, care nu a dat niciun telefon de felicitare.

“Mă așteptam ca Ministerul să dea măcar un telefon de felicitare, mai ales că în discursul pe care l-am avut la primirea premiului am spus că această distincție este, în primul rând, a muzeelor din România, pentru că ele au ce să ofere publicului și pot să facă pasul în Europa”, a mai declarat Ciprian Ștefan.

“Patrimoniu deschis” este proiectul pentru care CNM ASTRA a fost distins la ediția aceasta a competiției.

 

 

Conferință de presă Muzeul ASTRA

Publicată de Muzeul Astra pe Luni, 23 septembrie 2019

Articolul precedentIncendiu de vegetație uscată, pe Dealul Gușteriței
Articolul următorSpectacolele TNRS, recompensate cu aplauze la Reuniunea Teatrelor Naționale Românești din Chișinău