Jurnalistul Rareș Bogdan, primul pe lista PNL la alegerile europarlamentare, a ajuns la Sibiu. Acesta a declarat că, după ce va câștiga alegerile, își va deschide un birou de europarlamentar în centrul orașului, pentru a fi mai aproape de sibieni.

“Sunt încântat și onorat să îi anunț pe toți sibienii că voi avea un birou de europarlamentar la Sibiu, deschis în Sibiu. Sunt un împătimit al Festivalului Internațional de Teatru, un prieten al lui Constantin Chiriac și Cristi Radu, sunt un om care iubește Sibiul, care adoră arhitectura sibiană. Nu am visat acum 12-15 ani sau chair mai mult că voi ajunge să pot deschide în una din aceste minunate clădiri, în Piața Huet, Piața Mică sau Piața Mare, pe bulevardul Bălcescu. Imediat după alegerile europarlamentare voi veni să caut un spațiu. E o bucurie enormă și o responsabilitate pentru mine. (…) Acum mă consider și eu un sibian. Mă bucur să fiu alături de PNL, să fiu primit în această familie senzațională și sper să vedeți în mine un partener care să vă aducă informări și foarte multe proiecte care țin de dezvoltarea presei. (…) Doar 10 primari liberali au atras fonduri europene cât toți primarii PSD sau ALDE la un loc. E simplu să faci parte dintr-un asemenea partid! Îi invit pe toți primarii social-democrați din România să vină la Sibiu și să stea de vorbă cu autoritățile de aici, pentru a înțelege cum pot schimba fața unui oraș”, a spus Rareș Bogdan, într-o conferință de presă susținută joi la sediul PNL Sibiu.
În discursul său, a felicitat sibienii pentru modul cum au reacționat față de nedreptățile Guvernului. “Îi felicit pe sibieni pentru felul cum au reacționat, alături de bucureșteni, timișoreni și cei din alte orașe. Aici, în momentele complicate din iarna lui 2017, cu OUG 13, sau după 10 august, au fost 40.000 – 50.000 de oameni în stradă, într-un oraș care nu este de mărimea Clujului, Iașiului, Bucureștiului. Lucrul acesta a arătat că spiritul civic al sibienilor este unul extraordinar și vreau să îi felicit pe toți cei din Sibiu!”, a adăugat Rareș Bogdan.
Acesta a spus că va lupta să apere libertatea de expresie într-o țară în care în ultimi ani “am asistat la nenumărate momente în care puterea a încercat să fie absolută în raport cu presa și cetățeanul. Am avut momentul 10 august, momentul Realitatea de câteva ori, Digi, Hotnews sau al unor instituții medii, care au fost călcate de instituțiile statului. Mă voi zbate pentru ca libertatea de expresie să fie garantată în această țară. De asemenea, mă voi zbate ca în fiecare seară să poată să existe minim un domn sau doi care o fac de câțiva ani de zile, fără a avea ceva cu dânșii, să mă critice în continuare, de cele mai multe ori pe nedrept, dar să o facă. Altfel, nu va exista democrație în România. Voi fi o voce extrem de puternică exact în apărarea pentru ceea ce am luptat timp de 15 ani sau înainte, când eram student și jurnalist în Cluj”, a mai spus Rareș Bogdan.

Raluca Turcan, președinte PNL Sibiu: “PNL Sibiu îl va avea ca voce în Parlamentul European pe Rareș Bogdan!”

Alături de acesta s-au aflat la conferința de presă de joi Ludovic Orban, președintele PNL, și Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu, care l-a prezentat pe Rareș Bogdan drept un candidat venit din partea PNL Sibiu.
“PNL Sibiu îl va avea ca voce în Parlamentul European pe Rareș Bogdan, numărul 1 pe lista PNL pentru Parlamentul European. Această alegere reciprocă este dată de faptul că organizația care a dat președintele României, care a crescut constant în performanțele electorale, obținând cel mai bun rezultat în alegerile parlamentare din 2016, este o organizație cu oameni cinstiți și implicați. Rareș Bogdan a fost principalul susținător al președintelui României în spațiul public la alegerile prezidențiale trecute. Și această apropiere pe care Rareș Bogdan o are față de președintele României și față de PNL a creat această legătură naturală între PNL, PNL Sibiu, Rareș Bogdan și președintele României Klaus Iohannis. PNL Sibiu știe ce are de făcut de acum încolo: va câștiga alegerile pentru Parlamentul European! De altfel, suntem cea mai puternică formațiune politică la nivelul județului Sibiu. Vom da din nou președintele României în persoana lui Klaus Iohannis, vom rămâne principalul partener politic al lui Klaus Iohannis în apărarea legii, respectarea românilor și în aducerea prosperității la toate nivelurile societății românești”, a spus deputatul Raluca Turcan.

 

 

Articolul precedentBugetul Sibiului pe anul acesta cu 12% mai mare
Articolul următorRAR a lansat aplicația „Istoric vehicul” care permite verificare istoricului unei mașini