Joi, 19 decembrie, a avut loc la Bruxelles, ultima reprezentație a naționalului sibian cu spectacolul „Povestea prințesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete, din seria celor trei spectacole programate în cadrul Festivalului Internațional de Artă “EUROPALIA”. Toate spectacolele au avut loc la Les Halles de Schaerbeek și s-au bucurat nu doar de un public numeros, peste 1200 de spectatori au fost prezenți în cele trei zile la spectacolele TNRS, dar mai ales de apreciere și ovații în fiecare seară.

 

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și alți 60 de diplomați, oameni de cultură și din mediul de afaceri au participat joi la spectacolul TNRS din Bruxelles. Reprezentația de joi a fost urmată de un eveniment în cadrul căruia Constantin Chiriac a înmânat premiul special FITS E.S. Luminița Odobescu – Reprezentantul Permanent al României la Uniunea Europeană, pentru calitatea excepțională a dialogului dezvoltat pe perioada Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, cu guvernele țărilor UE și cu instituțiile UE de la Bruxelles și Strasbourg, iar Gert Van Overloop, managerul general al Companiei Eastman, a primit în numele lui Sidi Larbi Cherkaoui, replica stelei acordate acestuia pe Aleea Celebrităților din Sibiu, în cadrul FITS 2019.

La evenimentul de decernare a premiilor mai sus amintite a fost prezentă și Ursula von der Leyen, care și-a manifestat aprecierea pentru reprezentația Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu:

„Am văzut în această seară întreaga poveste a omenirii, o poveste plină de dragoste și ură, cu păcate și crime de tot felul, o poveste completă pentru care îmi exprim întregul respect. Am avut șansa în această seară să-i văd pe acești artiști fenomenali, care sper că ne aud acum din culise – absolut incredibilă expresivitatea pe care au arătat-o pe scenă și toată bucuria cu care au jucat pentru noi! Vă rog pe toți să îi aplaudăm puternic încă o dată! Europa înseamnă multe lucruri, dar ceea ce ați arătat pe scenă dovedește că Europa are un suflet mare, care astăzi a ajuns până la Tokyo. Ne-ați confirmat încă o dată patrimoniul cultural secular al Europei și ne-ați arătat cum limbajul universal al culturii ne unește pe toți. Bucurându-ne împreună de spectacole de calitate, rămânem împreună într-un spațiu al păcii și iubirii. Vă mulțumesc pentru acest dar!”

Prezența TNRS la Bruxelles este posibilă datorită susținerii oferite de Institutul Cultural Român – coordonatorul participării României la ediția 2019 a Festivalului EUROPALIA și a Ministerului Culturii și Identității Naționale.

Următorul turneu pe care artiștii naționalului sibian îl vor avea cu spectacolul „Povestea prințesei deocheate”, regia Silviui Purcărete, în cadrul Jocurilor Culturale și Olimpice 2020, când Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu va prezenta cel mai nou spectacol creat de Silviu Purcărete la Sibiu, în Tokyo și alte trei orașe mari din Japonia.

Articolul precedentMall-ul din Sibiu a obținut autorizația de securitate la incendiu
Articolul următorGuvernul, cadou de sărbători pentru bugetari. Încă două zile libere