În zilele următoare liber vor avea și instituțiile publice. Primăria Sibiu se numără printre ele. Astfel, zilele de 26 aprilie – Vinerea Mare, 28 și 29 aprilie – prima și a doua zi a Paștelui ortodox, precum și ziua de 1 Mai – Ziua Muncii sunt declarate prin Codul Muncii zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, iar ziua de 30 aprilie a fost stabilită prin hotărâre de Guvern ca zi liberă.

În acest context serviciile Primăriei Municipiului Sibiu, dar și serviciile publice subordonate Consiliului Local nu vor avea activitate în perioada menționată, cu excepția compartimentului de Stare Civilă, a Cimitirului Municipal și a Grădinii Zoologice Sibiu.

Compartimentul Stare Civilă își va desfășura activitatea vineri, 26 aprilie, sâmbătă, 27 aprilie și marți 30 aprilie după următorul program:

Biroul pentru înregistrarea deceselor va fi deschis vineri, 26 aprilie, sâmbătă, 27 aprilie și marți, 30 aprilie, în intervalul orar 9:00 – 13:00. Menționăm că decesele care se vor produce sâmbătă, 27 aprilie vor putea fi înregistrate marți, 30 aprilie, doar cu aprobarea Parchetului.

Biroul pentru oficierea căsătoriilor va oficia ceremonii sâmbătă, 27 aprilie și va fi deschis publicului marți, 30 aprilie, între orele 9-13 doar pentru depunerea dosarelor cu actele necesare pentru oficierea căsătoriilor în ziua de joi, 9 mai.

Biroul pentru înregistrarea nașterilor va fi deschis marți, 30 aprilie, în intervalul orar 9:00 – 13:00 pentru înregistrarea nou-născuților.

Grădina Zoologică Sibiu va fi deschisă publicului zilnic, în toată această perioadă, conform programului de funcționare normal: 9.30 – 18.30 în luna aprilie și 9.30-19.30 începând cu 1 mai. Pentru intrarea la Zoo vizitatorii pot utiliza ambele intrări, atât cea dinspre Calea Dumbrăvii cât şi cea dinspre cartierul Valea Aurie, de pe strada Ludoş.

La Cimitirul Municipal birourile vor fi deschise în zilele de 27 și 30 aprilie pentru programarea ceremoniilor de înhumare. În zilele de 26, 28, 29 și 30 aprilie, precum și în 1 mai accesul auto în Cimitir va fi gratuit, fiind zile de sărbătoare.

Articolul precedentMai mulți jandarmi în preajma bisericilor
Articolul următorÎn luna mai se pun în vânzare bilete pentru Festivalul „George Enescu”