Cinci persoane au fost reținute de polițiști, după ce au fost prinse în flagrant, pătrunzând prin efracție într-o societate comercială de unde au furat bunuri și bani.

Poliţiştii din Brașov efectuează șase percheziţii într-un dosar penal în care au fost reținute cinci persoane depistate în flagrant după ce au pătruns prin efracție într-o societate comercială din municipiul Brașov, de unde au sustras mai multe bunuri și sume de bani, valoarea prejudiciului fiind de 30.000 lei.

“În data de 17.10.2018, în urma unor măsuri operative, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, au depistat în flagrant cinci persoane imediat după comiterea unui furt prin efracție dintr-o societate comercială de pe raza municipiului Brașov. În urma administrării probatoriului, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, împotriva celor cele cinci persoane a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore, iar la această oră sunt puse în executare un număr de șase autorizații de percheziție domiciliară în municipiul Săcele-Cartier Gârcini, aceleași persoane fiind suspectate și de comiterea altor infracțiuni de furt din societăți comerciale și locuințe, săvârșite în cursul anului 2018”, spune IPJ Brașov.

După încheierea perchezițiilor, cele cinci persoane vor fi prezentate instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Activitățile procedurale au beneficiat de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale, iar punerea în executare a autorizațiilor de percheziție de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile Brașov.

Articolul precedentIncendiu de vegetație în spatele Bazei Sportive Pompierul
Articolul următorCadouri pentru nou născuți, de la Clubul Lions Brukenthal Sibiu