Papa Francisc nu a mai plecat, duminică dimineață, cu elicopterul, așa cum era programat, din Sibiu, spre Câmpia Libertății, din cauza ceții care era la Blaj. Acesta se îndreaptă spre Blaj cu mașina, pe DN14.

La Sibiu, duminică dimineață, Suveranul Pontif a fost întâmpinat de Astrid Fodor, primarul Sibiului, Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, și Adela Muntean, prefectul Sibiului.
Papa le-a oferit celor trei doamne o medalie, arată surse din cadrul CJ Sibiu.
Astrid Fodor i-a oferit Papei un tablou ce reprezintă Sibiul, iar Daniela Cîmpean o icoană și o traistă tradițională.
Duminică, la ora 17, Papa va reveni la Sibiu. Pe Aeroportul Internațional de la Sibiu va avea loc ceremonia de plecare a Suveranului Pontif. La ora 17.30, Papa va avea avionul spre Roma.

Articolul precedentLudovic Orban, la Mediaș: “Parlamentul este o oglindă complet deformată în raport cu voința politică manifestată de oameni în cadrul acestor alegeri
Articolul următorIohannis și Orban au sărbătorit victoria de la europarlamentare alături de liberalii din Sibiu