Amenzi în valoare de 28.000 de lei date de ITM firmelor care plasează angajați în străinătate
26 ian. 2019, 11:23
Actualizat: 26 ian. 2019, 11:23

17_04_2008_amenzi_mari_pentru_munca_la_negru_in_ue_5193_99232700
Articol scris de Scris de Andra Marinescu
Inspectorii de muncă din cadrul ITM Sibiu au verificat 25 de agenți de plasare de forță de muncă din județ și au constatat 28 de nereguli pentru care au fost dispuse măsuri de remediere.
Potrivit insp. șef Remus Furtună, s-au aplicat sancțiuni contravenționale sub formă de avertismente și trei amenzi, în valoare totală de 28.000 de lei. "A fost sancționat cu amendă în cuantum de 20.000 de lei un agent depistat că efectua activități de mediere contra cost, intrând astfel în contradicție cu prevederile art. 8, alin. (5) din Legea nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, modificată. Un alt agent a fost sancționat cu amendă în valoare de 5.000 lei pentru nerespectarea obligației de organizare a unei baze de date care să conțină ofertele ferme de locuri de muncă din străinătate și datele de identificare ale solicitanților. De asemenea, a mai fost aplicată o amendă în valoare de 3.000 de lei, pentru netransmiterea situației trimestriale cu persoanele mediate și angajate în străinătate", explică inspector șef Remus Furtună. În perioada 5 - 14 decembrie 2018 s-a desfășurat, la inițiativa Inspecției Muncii, Campania națională pentru verificarea respectării prevederilor legale cu privire la condițiile de funcționare și procedura de înregistrare a persoanelor juridice care își desfășoară activitatea pe teritoriul României ca agenți de plasare a forței de muncă în străinătate. Campania a avut ca scop identificarea cazurilor de nerespectare a condițiilor de funcționare și a procedurii de înregistrare a agenților, conștientizarea agenților față de obligativitatea respectării noilor prevederi legale, precum și diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectare de către agenții de plasare a forței de muncă a prevederilor legale în domeniu.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










