BRAŞOV | Doi senatori francezi, interesaţi de judeţ
28 sept. 2018, 19:26
Actualizat: 28 sept. 2018, 19:26

42711093_471176446715958_1690875328186023936_n
Articol scris de Scris de Andra Marinescu
Prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu, a primit joi, 27 septembrie, vizita delegației Grupului parlamentar de prietenie Franța – România din cadrul Senatului Republicii Franceze.
După prezentarea Brașovului din punct de vedere istoric, cultural și economic, discuțiile la această întâlnire s-au axat pe oportunitățile Brașovului în perspectiva de noi investiții.
Oaspeții au fost interesați de infrastructura existentă în regiune și de beneficiile pe care le pot avea cei care își doresc să facă investiții în Brașov.
„Este vorba despre vizita a doi senatori francezi, însoțiți de consilieri parlamentari din Camera superioară a Parlamentului francez. Întrevederea s-a aflat sub auspiciile bunelor relații între cele două țări, România și Franța, și a vizat în primul rând identificara unor posibilități de colaborare interparlamentară, având în vedere că această vizită a început la Parlamentul României și a continuat la Brașov, unde există un număr important de firme cu acționariat francez, printre care şi Airbus. Astfel, am discutat despre tot ceea oferă în momentul de față județul Brașov, de perspectivele pe care le avem, amintind și despre proiectele ambițioase legate de infrastructura mare, iar aici mă refer la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav și la bucata de 52 km de autostradă între Brașov și Comarnic", a declarat prefectul Marian Rasaliu.
Citește și:
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News



_4f88515c25_a3b9209761.webp)







