DNSC AVERTIZEAZĂ ASUPRA UNEI NOI TENTATIVE DE FRAUDĂ PE WHATSAPP

DNSC AVERTIZEAZĂ ASUPRA UNEI NOI TENTATIVE DE FRAUDĂ PE WHATSAPP
Apeluri false trimise în numele unor instituții sau autorități
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei tentative de fraudă prin apeluri false în numele unor instituții sau autorități, o înșelătorie digitală prin care atacatorii se folosesc de identitatea fostului CERT-RO pentru a fura date personale și financiare.
"Ați primit pe WhatsApp un mesaj de la Departamentul de Resurse Umane CERT.RO, care vă promite câștiguri de până la 1.000 lei/zi pentru a da like la videoclipuri? Este o tentativă de fraudă prin apeluri false în numele unor instituții sau autorități - o înșelătorie digitală prin care atacatorii se folosesc de identitatea fostului CERT-RO pentru a vă fura datele personale și financiare. După ce utilizatorii adaugă în agendă numărul indicat, urmează mesaje prin care li se cer informații confidențiale, li se trimit linkuri către pagini false sau solicitări de coduri de autentificare", arată DNSC, într-o postare pe propria pagină de Facebook.

În context, specialiștii DNSC recomandă utilizatorilor de internet să nu adauge și să nu interacționeze cu numere necunoscute, să nu acceseze linkuri și să nu introducă coduri primite prin SMS/OTP, să verifice mereu informațiile doar pe canalele oficiale, să activeze autentificarea în doi pași (2FA) și să folosească parole unice, să raporteze mesajul apelând 1911 sau accesând pnrisc.dnsc.ro și să blocheze expeditorul.
"Fiți vigilenți! Nicio instituție publică nu vă va contacta pe WhatsApp pentru oferte de câștiguri rapide. Siguranța digitală începe cu un singur gest: atenția", avertizează instituția.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:37 - Biciclist, grav rănit în Munţii Făgăraş. A fost solicitată intervenția elicopterului SMURD
- 22:30 - Cutremur în PNL: Un primar a fost condamnat definitiv într-un dosar de trafic de droguri
- 22:28 - Accident grav în Sibiu. O femeie a lovit cu mașina o trotinetă electrică pe care se aflau doi minori
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News














