Imagini apocaliptice în Slănic Prahova: orașul scobit de mina de sare se surpă. Primar: "Nimeni nu știe ce e pe dedesubt!"

Imagini apocaliptice în Slănic Prahova: orașul scobit de mina de sare se surpă. Primar: "Nimeni nu știe ce e pe dedesubt!"
S-a decis evacuarea oamenilor din 3 blocuri din apropiere și ducerea lor în adăposturi provizorii
Este alertă maximă în Slănic Prahova, acolo unde o porțiune de asfalt de aproximativ 60 de metri s-a surpat în mijlocul străzii. Zeci de persoane au fost evacuate din 3 blocuri din apropiere și duse în adăposturi provizorii. Mai mult, până și sediul Poliției a fost evacuat, acolo unde a apărut craterul. Marea spaimă a celor 5.000 de oameni ai orașului este ca pământul să nu se surpe mai mult, mai ales că dedesubt se află mina de sare. Prefectul judeţului vorbește de o situație de urgență. Una care putea fi evitată, spun localnicii. Prima surpare a apărut în urmă cu câteva luni, când mai multe case au fost afectate, însă plângerile oamenilor au fost ignorate de autorități.
După ce un crater uriaș a apărut chiar în mijlocul străzii în Slănic Prahova, autoritățile au luat măsuri. În cadrul unei ședințe de urgență, s-a decis evacuarea oamenilor din 3 blocuri din apropiere și ducerea lor în adăposturi provizorii. Totodată, traficul auto si pietonal din zonă a fost interzis total.
Mai multe echipaje de pompieri au fost trimise la fața locului printre care și specialiști în domeniul construcțiilor. Asfaltul s-a surpat pe o suprafață de peste 60 de metri pătrați, iar craterul este adânc de aproximativ 2 metri.
O stradă s-a surpat, în orașul Slănic, chiar în fața sediului poliției. Fenomenul avansează: blocurile din apropiere, în pericol. Evacuări în zonă - VIDEO
Prăbușirea asfaltului, spun oamenii din zonă, ar fi avut loc cel mai probabil din cauza zăcământului de sare pe care stă întreaga localitate.
„Nimeni nu știe ce e pe dedesubt. Așteptăm specialiștii care sunt în geologie să ne dea verdictul. Să fie de undeva vreo cavernă făcut din cauza apei pluviale, nu ne dăm seama”, a spus Daneluș Costea, primar Slănic.
Arafat trimite experţii la Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat: Vor evalua situaţia şi vor face recomandări
Și la finalul anului trecut, într-o altă zonă a orașului au apărut crăpături în sol, care au afectat câteva gospodării și case.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News











