Încă un cadou pentru angajații de la stat. Fără poprire pe salariu!

Încă un cadou pentru angajații de la stat. Fără poprire pe salariu!
Fără poprire pe salariu
Salariații de la stat scapă de poprirea pe salariu, asta pentru că Procurorul General consideră că, instituțiile publice nu pot fi executate silit pe fondurile destinate plății drepturilor salariale, aflate în conturi deschise la unităţile de trezorerie şi societăţi bancare.
Sumele destinate plăţii salariilor personalului din instituţiile publice, aflate în conturi deschise la unităţile de trezorerie şi societăţi bancare, nu pot face obiectul executării silite prin poprire, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma admiterii unui recurs în interesul legii.
În şedinţa de luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii a admis un recurs în interesul legii formulat de procurorul general şi a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedură civilă (fost art. 452 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă de la 1865), sumele destinate plăţii drepturilor salariale, aflate în conturi deschise la unităţile de trezorerie şi societăţi bancare, nu pot face obiectul executării silite prin poprire. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă".
Procurorul general susţinea în recursul în interesul legii că, în instanţele din România, nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.Citește continuarea pe realitatea.net.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

